Peste 200.000 euro au reusit sa atraga reprezentantii Parcului Natural Lunca Muresului pentru investitii. Concret, se vor face lucrari la sediul administrativ al ariei protejate, care va deveni un model zonal si de utilizare a resurselor neregenerabilile de energie, pe langa panourile solare deja existente pentru incalzirea apei calde menajere.
De asemenea, se vor realiza investitii referitoare la utilizarea apei pluviale si pentru iluminatul interior si exterior pe baza de panouri fotovoltaice.
,,Am fost anuntati ca cererea de finantare depusa de catre noi in cadrul Programului Operational Sectorial Mediu a fost aprobata si in cateva saptamani se va semna contractul de finantare. Valoarea proiectului este de 212.000 euro in totalitate suma nerambursabila. Lucrarile vor demara in luna februarie 2011″, spune ing. Ovidiu Parv, directorul Parcului Natural Lunca Muresului.
Reprezentantii Parcului spun ca interiorul centrului va fi dotat cu numeroase echipamente interactive cum ar fi o instalatie pentru efectuarea unor excursii virtuale prin parc. Aceasta va fi compusa dintr-un ecran conectat la o bicicleta suspendata, la care se adauga echipamentele tehnice auxiliare.
,,Turistii vor putea ca prin pedalare sa genereze electricitatea necesara derularii pe ecran a unor imagini filmate in parc, unele dintre ele chiar de pe traseele de biciclete existente”, mai spune directorul.
Acesta mai afirma ca bugetul administrarii ariei protejate se va tripla in urmatorii doi ani, ajungand la circa 350.000 euro anual.