Fabrica inedita de curent in Ardeal: megawatti din copacul „minune” Paulownia

Fabrica inedita de curent in Ardeal: megawatti din copacul „minune” Paulownia

Compania Paulownia Romania, distribuitor al copacilor „minune” paulownia are in plan investitii intr-o a doua fabrica ce va produce energie regenerabila, termica si electrica din reziduurile arborelui, prin gazificare. Noua unitate de productie va fi amplasata la Sighisoara, va avea o putere de 2MW si va presupune o investitie de 4,5 milioane de euro.

„Biomasa rezultata va fi distribuita in Romania, iar lemnul obtinut prin taierea arborilor va pleca catre fabrici de mobilier din tara si strainatate.Am inceput sa plantam paulownia pe 400 de hectare in zona”, a declarat pentru Economica.net Adrian Vladarean, CEO Paulownia Romania.

Compania a demarat deja o investitie de 4,5 milioane de euro intr-o fabrica la Huedin, unde se va produce energie regenerabila, termica si electrica, cu o putere de 2 MW. Proiectul este realizat in colaborare cu Primaria orasului si Spitalul Huedin, care va beneficia de energie termica la jumatate de pret.

Compania detine momentan 60 de hectare de teren plantate cu paulownia, dar are planuri ambitioase de extindere. Anul viitor, vrea sa ajunga la 2.500 de hectare terenuri proprii si minimum 1.500 de hectare plantate detinute de clientii care cumpara arborele de la societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *