Un studiu realizat in Germania a demonstrat ca prezenta fantanilor in scoli reduce riscul obezitatii la copii cu pana la 31%.
La cercetarea care a durat un an au participat 3000 de copii de clasa a II-a si a III-a din 32 de scoli situate in zone defavorizate social. La inceputul studiului copiii au fost cantariti si intervievati cu privire la obiceiurile de consum al apei. Ulterior, scolile au fost impartite in doua grupuri. In scolile din primul grup au fost instalate fantani tasnitoare si elevii au participat la patru lectii despre efectele benefice ale consumului de apa asupra sanatatii.
Inainte de studiu nu existau date despre o eventuala diferenta intre cele doua grupuri in privinta obezitatii copiilor. La sfarsitul anului de cercetare specialistii au constatat ca riscul obezitatii a scazut cu 31% in grupul de scoli in care au fost introduse fantanile. Ar fi interesant de mentionat si ca, in medie, un copil din grupul de interventie a consumat cu 200 de miligrame de apa mai mult decat unul din celalalt grup. Consumul alimentar nu a fost monitorizat in aceasta perioada.
Cu toate ca studiul nu a luat in calcul variabile precum alimentatia si schimbarile din mediul scolar sau comunitar, rezultatele arata ca micile schimbari din viata cotidiana a copiilor pot avea efecte extrem de benefice pentru sanatate si ca eforturile de educare in acest sens nu sunt in zadar.
Sursa: Eco Child’s Play