Muhozi este doar una dintre gorilele de munte din Uganda care a primit o identitate online in cadrul unui proiect de strangere de fonduri, desfasurat de autoritatile din tara africana pentru a salva specii pe cale de disparitie, informeaza Associated Press.![]()
La nivel mondial au mai ramas doar 740 de gorile de munte, iar aproape jumatate traiesc in Bwindi Impenetrable Forest National Park. Alte 40 sunt tinute intr-o alta rezervatie din Uganda. Restul pot fi gasite in zona din jurul muntelui Virunga, care se intinde in Uganda, Rwanda si Congo.
In pofida marimii – un mascul adult poate ajunge la 2,1 metri si 180 kg -, gorilele sunt amenintate de braconieri si trebuie pazite de padurari inarmati cu pusti automate.
Autoritatile din Uganda spera ca fanii acestor animale se vor imprieteni cu o gorila pe Facebook si MySpace, sau le vor urmari pe Twitter, pentru o donatie de minimum un dolar. Totodata, cei care nu-si permit sa mearga
in Uganda se vor putea simti mai aproiati de animale. Banii vor fi folositi pentru a se angaja mai multi padurari.
In schimbul donatiilor, prietenii gorilelor vor primi update-uri despre „aleasa” lor, poza ei pe home page si informatii interesante despre primate (Ex: numele gorilelor provine din cuvantul grecesc gorillai, care inseamna femeie cu par mult).
Aproximativ 10.500 de turisti viziteaza Uganda anual pentru a vedea gorilele. Un permis de o persoana in parc este 500 de dolari, iar in 2008 aceasta tara a castigat 600 de milioane de dolari din turistm, 90% din acesti bani fiind generati de vizitatorii gorilelor.
Sursa: Gandul



