Cea mai recenta fita a sezonului in materie de accesorii pentru animale este usita pentru pisici incrustata cu cristale Swarovski ce va aduce un plus de stralucire locuintelor noastre si le va asigura micutelor feline o intrare „regala”.
Din nefericire pentru amatorii unor asemenea accesorii, acesta costa nu mai putin de doua mii de dolari. Designerii insista insa ca usita astfel decorata le va face pe alintatele animale sa se simta ca „regii castelului” si ca deja au inceput sa curga primele comenzi, relateaza „Daily Mail”, in editia electronica de miercuri.
Firma din Hertfordshire vinde mai multe tipuri de usi pentru animale, insa cele mai apreciate par sa fie cele incrustate cu peste 1000 de cristale Swarovski. „Cristalele ar fi cadoul perfect de la Posh si familia Beckham pentru Elton John. Sunt convinsa ca i-ar placea la nebunie”, sustine Sarah Gildersleeve, coproprietar al firmei Doors4Paws. „Deja am primit multe comenzi si oamenii cer tot felul de modele individuale – cum ar fi ca numele pisicii lor sa fie pictat deasupra cristalelor”, a adaugat ea, subliniind ca, in aceste vremuri de restriste „vrem sa aducem un zambet pe chipul oamenilor”. Si totusi, dupa cum o arata si filmuletul ce insoteste textul, nu trebuie sa avem cu totii doua mii de dolari pentru a ne mai inveseli putin cu ajutorul pisicilor si a accesoriilor lor stralucitoare. Descurcarete ca intodeauna, si pisicile din familii mai sarace stiu sa-si faca la fel de bine o intrare pe cat de neconventionala, pe atat de spectaculoasa.
Sursa: Ziua