Energie solara 13%, energie eoliana, 16,8%, energie hidro, sub 10MW, 4,4%, biomasa, 64,4%, energie geotermala, 1,4% – acestea sunt procentele de energie neconventionala la care trebuie sa se ajunga, in urmatorii ani, in tara noastra.
Se pune problema ca Romania sa valorifice, pana in anul 2020, circa doua treimi din potentialul total de resurse regenerabile de care dispune.
457 de dosare de la timiseni
Unul dintre cele mai de succes programe in acest sens il reprezinta Casa Verde, privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire.
Conform Agentiei de Protectia Mediului (APM) Timis, daca in luna iulie fondurile totale erau de 3.439.507 de lei, la sfarsitul lunii octombrie au mai ramas disponibili 407.168 de lei. ” Valoarea totala solicitata cumulata de la inceputul derularii rogramului este de 3.032.338 lei. Pana la data de 29 octombrie 2010, agentia a preluat 457 de dosare. Actiunea va continua pana la epuizarea fondurilor alocate judetului Timis”, a spus Alina Caluseru, directorul APM Timis. Din totalul cererilor de finantare au fost aprobate 71 de dosare, celelalte solicitari urmand a fi onorate pe masura validarii de catre Administratia Fondului pentru Mediu Bucuresti.
Pretul la carbune si petrol devine tot mai mare
Semnarea contractelor si preluarea dosarelor in cadrul Programului „Casa Verde” se realizeaza zilnic, la APM Timis (Timisoara, B-dul Liviu Rebreanu, nr. 18-18A), dupa urmatorul program: de luni pana joi, intre orele 9-16 si vineri, intre orele 9-12. Programul „Casa Verde” contribuie la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili utilizati pentru producerea energiei termice utilizate pentru incalzire si obtinere de apa calda menajera. Conform cercetarilor, sursele traditionale de energie din surse fosile – carbune si petrol – se epuizeaza treptat. Mai grav, se preconizeaza o crestere tot mai mare a pretului energiei, prin eliminarea subventiilor la carbune, cresterea costurilor limitarii gazelor cu efect de sera si prin cresterea preturilor surselor fosile pe piata. Pe de alta parte, costul productiei energiei din surse regenerabile va scadea. Unul dintre motive este reducerea costurilor productiei de echipamente. Pentru Romania, tinta prevazuta de Directiva Comisiei Economice nr. 28 din 2009 este de 24%, la nivelul anului 2020, ca pondere a energiei din surse regenerabile in consumul final brut de energie, reprezentand o crestere de 6,2% fata de anul de referinta 2005. Valoarea de referinta pentru 2005 este de 17.8%.