80 LA SUTA SALUBRIZARE PANA IN 2009
Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Galati a prezentat ieri stadiul realizarii masurilor prevazute in Planul Regional de Gestionare a Deseurilor pentru Regiunea Sud-Est, plan care va fi monitorizat de autoritatile de mediu conform metodologiei speciale realizate de echipa Proiectului PHARE de asistenta tehnica. La seminarul de ieri au participat si expertii din cadrul proiectului care se incheie in luna noiembrie, Alina Oberdorfer si Cristina Dumitrescu. Intr-o scurta prezentare a situatiei existente in Regiunea 2 Sud-Est, directorul executiv al ARPM Galati, Carmen Sandu, a spus ca in 2006 gradul de acoperire cu servicii de salubrizare in regiune era de 51 la suta, in mediul rural de numai cinci la suta, iar potrivit PRGS la sate acoperirea va trebui sa ajunga la 80 la suta in 2009. De asemenea, nu este extinsa colectarea separata a deseurilor reciclabile de la populatie, iar in primele 10 luni ale anului 2007 s-au colectat in medie 90 de grame de deseuri de echipamente electrice si electronice, pe locuitor, in vreme ce UE cere in acest an trei kilograme. Cat priveste judetul Galati, aici doar trei localitati din mediul rural au contract cu un operator de salubritate: Corod, Matca si Munteni.
Asadar, desi este lege, in Romania inca nu se face colectarea separata a deseurilor, decat in cateva localitati (Piatra Neamt e una dintre ele). Alina Oberdorfer a precizat in acest sens ca de la anul va fi cu siguranta ca autoritatile publice locale sa sprijine colectarea separata a deseurilor cu containere separate pentru hartie, plastic si carton. Iar noi va trebui sa invatam sa le punem pe toate la locul lor. „Faptul ca nu sunt bani e doar un sablon, a mai spus Alina Oberdorfer. Exista un Fond de mediu, care poate fi accesat. Trebuie doar proiecte.”
Sursa: Viata Libera