Printre afectiunile care se agraveaza dupa Sarbatori se numara gastritele, atat cele hiperacide, cat si cele hipoacide, ulcerul gastric si hemoragiile digestive.
In astfel de afectiuni, cele mai eficiente sunt curele de lunga durata cu infuzii de galbenele.
Acestea contin saponine, carotenoizi, acizi grasi, uleiuri volatile, alaturi de saruri de mangan. Datorita compozitiei lor chimice, stimuleaza functiile hepatice si renale, accelereaza arderile in organism, au efecte antiinflamatoare, bactericide si cicatrizante si de aceea sunt indicate in tratarea infectiilor, inflamatiilor si leziunilor pielii.
Eugen Giurgiu, doctor in biochimie cu competente in fitoterapie si nutritie, recomanda preparatele din galbenele in tratamentul gastritelor, ulcerului gastric si duodenal, in inflamatiile colonului, in bolile de ficat, dar si in leziunile ulceroase ale pielii. Galbenelele se folosesc sub forma de pulbere, infuzie simpla, infuzie combinata si de tinctura.
Infuzie combinata pentru ulcer
Acest tip de infuzie se prepara din patru linguri de flori maruntite, care se pun la macerat in 500 ml de apa, timp de opt ore, dupa care se filtreaza. Se adauga inca 500 ml de apa si se pune la fiert, cinci minute. Dupa ce se raceste, se amesteca ceaiurile din prima si din a doua filtrare. Se consuma cate trei cani de ceai pe zi, neindulcit. Tratamentul trebuie continuat o perioada de 20 pana la 40 de zile.
Sursa: Adevarul