Recentele propuneri ale Ministerului Mediului ce vizeaza OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice sunt nocive si surprinzatoare, fiind de natura sa submineze progresele certe inregistrate de Romania in ultimii ani in privinta conformarii la cerintele UE in domeniu, atat in privinta legislatiei cat si in privinta majorarii suprafetelor protejate (parcuri nationale si naturale, situri Natura 2000 etc).
Spre exemplu, modificarile propuse in cazul articolului 28 al Ordonantei elimina caracterul obligatoriu al avizului administratorilor/custozilor ariilor protejate in privinta emiterii actelor de reglementare pentru planuri, proiecte si/sau activitati care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate. Instituirea unui caracter consultativ al acestor avize reprezinta o anulare a capacitatii custozilor de a-si exercita rolul si de a-si indeplini obligatiile ce le revin in calitate de administratori pentru mentinerea statutului favorabil de conservare a ariilor protejate.
Modificarile propuse articolului 561 se refera la incetarea regimului de arie naturala protejata prin decizia autoritatii publice centrale pentru protectia mediului in cazul ariilor naturale protejate de interes national care si-au pierdut in totalitate sau partial valoarea si capacitatea conservativa pentru care au fost declarate initial. Formularea propusa prin adaugarea sintagmei ”in parte” nu este consecventa si nici consistenta cu celelalte reglementari in materie in vigoare (Legea nr. 101/2011, HG 8/2013), eliminand practic activitatile de preventie si mai ales de refacere ecologica si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului, favorizand clar activitatile economice cu impact nefavorabil asupra mediului.
Nici actuala forma a OUG nr. 57/2007 nu a putut impiedica abuzuri de genul celor petrecute in cazul Parcului National Defileu Jiului si sit-ului Natura 2000 ROSCI 0063 Defileul Jiului unde in ciuda avizului negativ al Consiliului Stiintific, in decembrie 2012, Ministerul Mediului si Padurilor a aprobat scoaterea suprafetei de 17,6 ha din aria Parcului, in scopul extinderii Carierei de piatra Meri. In acest caz, Greenpeace CEE Romania a depus o plangere la Comisia Europeana privind incalcarea de catre Romania a Directivei Habitate 92/43/EEC. Cazul Parcului Natural Bucegi – sit Natura 2000 este de asemenea ingrijorator. Un Consiliu Stiintific slab, studii de impact prost realizate au permis construirea unui drum asfaltat si a unor facilitati turistice ce afecteaza grav flora si fauna ariei naturale ce ar trebui de fapt protejate.
„Orice modificare a OUG nr. 57/2007 si a legislatiei in domeniul protectiei mediului ar trebui sa vina in sprijinul – inclusiv financiar – al administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate pentru finalizarea planurilor de management si adoptarea acestora, transpunerea in practica a masurilor de prevenire si sanctionare a activitatilor ce duc la degradarea cadrului natural, precum si incurajarea actiunilor de refacere ecologica si acordarea de compensatii”, declara Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace CEE Romania.