Guvernul va decide pana pe 26 decembrie daca va contesta decizia CE privind emisiile de gaze

Guvernul are posibilitatea de a constesta, pana pe 26 decembrie, decizia Comisiei Europene privind reducerea nivelului de emisii de gaze propus de Romania pentru perioada 2008-2012, a declarat ministrul mediului, Attila Korodi.

Guvernul a discutat in sedinta de luni despre oportunitatea de a contesta decizia Comisiei Europene de reducere a nivelului de emisii de gaze pentru Romania si a mandatat Departamentul de Afaceri Europene sa inceapa demersurile pentru contactarea unor firme de avocatura in acest sens, a declarat ministrul mediului. Executivul urmeaza sa decida daca va contesta decizia Comisiei, pana pe 26 decembrie, termenul prevazut de procedurile europene, a precizat Korodi.

Forul european a decis, prin Planul National de Alocare de certificate de emisii de dioxid de carbon, o reducere cu 10% pentru 2007, respectiv cu 20,7% pentru perioada 2008-2012, fata de nivelul propus de Romania. In opinia lui Korodi, reducerea plafonului de emisii de gaze cu efect de sera va conduce la o realocare a certificatelor de emisii de gaze catre operatorii economici care detin instalatii care intra sub incidenta schemei de comercializare a certificatelor.

Potrivit Comisiei Europene, schema garanteaza reducerea, cu cele mai scazute costuri din punct de vedere economic, a emisiilor de gaze cu efect de sera produse in sectorul energetic si cel industrial, ajutand astfel Uniunea Europeana si statele membre sa isi duca la indeplinire angajamentele asumate prin Protocolul de la Kyoto. Planurile nationale de alocare stabilesc, pentru fiecare stat membru, plafonul sau limita din cantitatea de dioxid de carbon pe care o pot emite instalatiile care intra sub incidenta schemei de comercializare, precizand numarul exact de certificate de emisii pe care le primeste fiecare instalatie.

Conform Hotararii de Guvern privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, un astfel de certificat reprezinta titlul care confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon, intr-o perioada definita.
Potrivit prevederilor actului normativ, instalatiile care intra sub incidenta schemei de comercializare sunt cele din sectorul energetic, din domeniul productiei si prelucrarii metalelor feroase, din industria mineralelor si cele folosite pentru producerea de celuloza din lemn sau hartie si carton.

Romania a sustinut, in cadrul intalnirii Consiliului de Mediu al UE, in luna februarie, la care delegatia romana a participat pentru prima data ca membru deplin, angajamentul intern de reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera, pana in 2020, fata de anul de referinta prevazut in Protocolul de la Kyoto – 1990.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *