In judetul Vaslui exista aproximativ 400 de platforme de gunoi care trebuie inchise

Comisariatul Judetean Vaslui al Garzii Nationale de Mediu a efectuat aproximativ 30 de controale in unitatile administrativ teritoriale, pentru a verifica modul in care se lucreaza la inchiderea gropilor de gunoi, conform angajamentului luat in urma negocierilor capitolului mediu cu UE.groapa gunoi Vaslui

Potrivit sefului Comisariatului Judetean Vaslui al Garzii Nationale de Mediu, Adrian Jecu, in judet sunt aproximativ 400 de platforme de gunoi care trebuie inchise.

„Autoritatile locale au obligatia sa sisteze depozitarea pe platformele de gunoi si sa demareze procedura de inchidere a acestora, adica sa inceapa sa sorteze deseurile reciclabile, atat cat se poate si apoi sa inceapa sa acopere gropile cu pamant. Stim ca bugetele sunt mici, nu sunt fonduri, dar primarii trebuie sa infiinteze spatii speciale pentru colectarea deseurilor si sa incheie contracte cu firme autorizate, care sa preia deseurile cu potential de reciclare. In cele aproximativ 30 de controale efectuate am gasit o singura comuna, Codaiesti unde nu exista niciun interes, in vederea gestionarii deseurilor. Aceasta comuna va fi si sanctionata de altfel, cu o amenda de 2.000 lei”, a declarat sambata, corespondentului NewsIn, seful Comisariatului Judetean Vaslui al Garzii Nationale de Mediu, Adrian Jecu. Acesta a precizat ca in judetul Vaslui nu exista nicio platforma de depozitare a gunoiului. Din aceasta cauza, dupa 16 iulie, deseurile menajere din zona Vaslui si Negresti sunt transportate la Roman, iar cele din zona Barlad sunt transportate la Tecuci.

Pentru colectarea selectiva a deseurilor in vederea reciclarii, in judetul Vaslui a fost initiat in 2007, un proiect ce viza implementarea Sistemului Integrat de Management al Deseurilor Solide, in valoare de 80 milioane de euro, dar care nu a fost demarat, din cauza lipsei fondurilor.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *