Incalzirea globala este responsabila de inmultirea bolilor animalelor care se transmit la om. Este concluzia Organizatiei Internationale a Sanatatii Animalelor care atrage atentia ca se impune ca serviciile veterinare din intreaga lume trebuie sa se doteze conform normelor internationale pentru a face fata acestei noi provocari.
Institutia face apel la o actiune comuna a organismelor in domeniu pentru a reduce efectele incalzirii globale asupra sanatatii omului si a animalelor.
Pe de alta parte, fenomenul provoaca decesul a 300.000 de persoane in fiecare an. Numarul victimelor sale este echivalent cu cel provocat de tsunami din 2004, arata un raport publicat de Forumul Umanitar Mondial, organizatie prezidata de fostul secretar general al ONU, Kofi Annan.
Documentul mai estimeaza ca 250 milioane de oameni isi vor parasi locuintele actuale pana in 2050 din cauza accentuarii incalzirii globale. In fiecare an, peste 300 de milioane de persoane sunt afectate de degradarea severa a mediului inconjurator sau de catastrofele climatice, tot mai frecvente.
Saptamana trecuta, un raport al administratiei americane avertizase ca, fara o actiune rapida si masiva, incalzirea globala in acest secol va fi cel putin de doua ori mai severa decat se estimase.
Sursa: HotNews