Incalzirea globala si permafrostul

0
535

Tundra este printre cele mai putin studiate tipuri de teren ale Pamantului. Aceasta, insa, este pe cale sapermafrost se schimbe. 

Tundra arctica reprezinta unul dintre cele mai extinse ecosisteme, iar stratul de adancime permanent inghetat care o marcheaza, cunoscut sub denumirea de permafrost, poate avea sute de metri grosime. Dar, in timp ce lumea se incalzeste, ca urmare a miilor  de tone de dioxid de carbon si alte gaze cu efect de sera care sunt injectate in atmosfera in fiecare an, acealasi lucru se intampla si cu permafrostul. Odata cu dezghetarea permafrost-ului, bacteriile incep sa manance din materia organica. Aceasta, la randu-i, degajeaza si mai multe gaze in atmosfera, cu un potential de incalzire de 25 de ori mai mare decat dioxidul de carbon. Edward Schuur de la Universitatea din Gainesville, Florida, un decan in materie, estimeaza ca termafrost-ul globului contine de doua ori mai mult carbon decat atmosfera sa. Daca numai o fractiune din aceasta cantitate ar fi degajata in atmosfera sub forma de CO2 si gaz metan, ar insemna stiri sumbre pentru omenire.

Si nu este numai aceasta. Permafrostul care se dezgheata duce la scurgeri de nitrati si fosfati in tundra, permitand unor specii noi de plante sa se instaleze in ceea ce a fost, initial, un habitat sterp. Totodata, distorsioneaza scoarta Pamantului, creand un peisaj de movile si gropi, cunoscut sub denumirea de termocarst, datorita asemanarii cu relieful carstic din partile globului bogate in calcar. Aceasta schimba ecologia tundrei si cauzeaza dezastre structurilor umane (cladiri, drumuri si tevi) asezate deasupra. Toate sunt motive ce impun o cercetare mai asiduua in taramul inghetat. De aici si initierea unui proiect cu numele destul de necaptivant de  Spatial and Temporal Influences of Thermokarst Failures on Surface Processes in Arctic Landscapes (Influentele spatiale si temporale ale deviatiilor termocarstului asupra proceselor de suprafata in peisajul arctic), initiat de un grup de oameni de stiinta care s-au adunat la sfarsitul lui iunie, la statia de lucru din Toolik, in Alaska de Nord.

Aruncand prima piatra

Proiectul, condus de dr.Breck Bowden, de la Universitatea din Burlington, Vermont, implica 17 grupuri de cercetare din America si Canada. Pentru inceput, vor folosi o combinatie de fotografie aeriana, masuratori de teren si monitorizari in teren si prin satelit  pentru a compila o harta a tuturor ariilor termocarstice din Alaska. Aceasta va servi drept referinta dupa care viitoarele schimbari pot fi masurate.

Grupul va incerca, apoi, sa intelega cum modificari noi precum pantele de dezghet retrograde – „retrogressive thaw slumps” – si detasarile de straturi active -„active-layer detachments” -(mijloace diferite prin care permafrostul care se dezgheata poate provoca alunecari de teren) interfereaza cu geologia, climatul si vegetatia locale. Vor masura, de asemenea, cantitatea de gheata din pamant, temperatura si umiditatea solului. Datele obtinute vor fi apoi introduse in modele de calcul computerizate care, spera cercetatorii, le vor permite sa dezvolte o modalitate automata de predictie a cand si unde vor aparea noi modificari si de a le monitoriza atunci cand apar.

Dr. Bowden si colegii sai spera, in acelasi timp, sa inteleaga impactul modificarilor termocarstice asupra structurii solului si continutului nutritiv al acestuia. Isi vor tinti atentia catre anumite locatii care pot fi studiate intensiv si care sunt deja afectate. Vor masura cantitatea de carbon, fosfati si nitrati din sol, impreuna cu rata de crestere a plantelor si de descompunere microbiala. Aceasta le va permite sa inteleaga permafrostul dezghetat care „se scurge” si, astfel, cat de mare ar putea fi contributia  acestuia cu gaze cu efect de sera in atmosfera, in cel mai rau caz.

Ii va ajuta, de asemenea, sa prezica modificarile de vegetatie ale tundrei. Afanarea solului si degajarea de nutrimente corespunzatoare va incuraja, probabil, cresterea de tufisuri pe un teren dominat acum de iarba, muschi si licheni. Cercetatorii vor monitoriza dezvoltarea acesti vegetatii in jurul unor trasaturi noi formate ale termocarstului si vor folosi loturi de teren experimentale  pentru a testa cum afecteaza conditii cu asemenea trasaturi ce specii se vor dezvolta.

Nu in ultimul rand, proiectul va incerca sa inteleaga cum va influenta permafrostul dezghetat reteaua hidrografica a Arcticului. Aceasta reprezinta cea mai mare arie de ape a uscatului. In timp ce apa trece prin zonele afectate, aduna atat nutrimentele, cat si sedimentele care, altfel, ar fi tinute in stransoarea de gheata a permafrostului si care, paradoxal, au efecte opuse asupra cresterii algelor. Fosfatii si nitratii o stimuleaza, in timp ce adaosul de sedimente o suprima prin captarea nutrimentelor  in albiile apelor nordice.

Ape tulburi

Nu numai habitatele naturale  si generatiile viitoare sunt amenintate de dezghetarea permafrostului. Populatia de azi si de maine este afectata, de asemenea. De exemplu, sedimentele unei uriase arii termocarstice au stavilit raul Selawik, in Alaska de nord-vest, afectand pestii si mijloacele de existenta ale satelor invecinate. In alte locuri din Alaska, o combinatie de gheata marina topita si permafrost dezghetat a exacerbat eroziunea unor asezari costale, care trebuiesc relocate la costuri considerabile.

Orice altceva, cu exceptia inversarii fenomenului de schimbare climatica, ce poate fi facut ridica controverse. Dar macar atunci cand proiectul isi va prezenta raportul, cinci ani de aici inainte, marimea pericolului va fi si mai clara. Stirile pe care le va a duce nu vor fi deloc placute. Dar este sigur mai bine decat a ramane ignorant despre unul dintre cele mai importante habitate ale lumii.

Sursa:  The Economist

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.