Korodi: Nu ursii sunt de vina! Gardurile electrice pot fi o solutie

Ministrul Mediului îi urecheaz? pe austriecii de la Porr Bau
Korodi: Nu ursii sunt de vina! Gardurile electrice pot fi o solutie

„Nu ursii sunt de vina pentru evenimentele tragice din ultimele zile”. Declaratia a fost facuta la emisiunea Planeta Verde de la RFI de fostul ministru al Mediului, Attila Korodi. Doua persoane au fost omorate de ursi in judetul Dambovita. Alti ursi au atacat animalele din curtile unor localnici. Korodi spune ca familia sa a scapat de atacurile ursilor, dupa ce si-a instalat un gard electric.

Attila Korodi propune un recensamant transparent al populatiei de ursi, precum si protejarea oamenilor prin garduri electrice, asa cum a procedat si familia sa.

„Cum s-a facut in judetul Harghita si Consiliul Judetean are un program foarte interesant de a ajuta fondul de vanatoare sa achizitioneze acele sisteme electrice de paza impotriva animalelor salbatice care functioneaza, acelea trebuiesc multiplicate si in zonele fierbinti ar trebui ca statul sa intervina si aducand un astfel de ajutor”, declara fostul ministru al Mediului.

„Chiar va spun exemplul familiei noastre: in momentul in care a fost instalat un sistem electric de aparare, un fel de gard electric, dar nu trebuie inchipuit ca e un gard la 220 de volti, ci este un gard special pentru animale, n-am mai avut probleme cu ursii, n-au mai intrat in curte. Desigur, parintii mei, familia mea a platit din buzunar, dar pot fi programe pentru anumite zone, unde sunt probleme reale, ca sa se co-finanteze aceste lucruri”, apreciaza deputatul UDMR.

„Nu ursii sunt de vina! Desigur, pot fi probleme cum a fost problema ursului turbat, este un caz special. Dar oamenii care traiesc in zone apropiate de zone populate cu ursi trebuie sa aiba o educatie speciala, sa invete sa traiasca impreuna, pentru ca ursul este si o bogatie, nu numai o povara”, conchide Attila Korodi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *