Rusia intentioneaza sa transforme plutoniul rezultat din cateva mii de focoase nucleare scoase din functiune in energie electrica. Uzina care va realiza aceasta conversie ar trebui sa fie gata in maximum un an. Specialistii se tem insa ca presiunea timpului si sistemul de racire vulnerabil pot transforma proiectul intr-unul extrem de riscant.
„Zarechnii – Orasul nostru nuclear”, scrie mare pe un afis amplasat la intrarea intr-o mica localitate, Beloiarsk, aflata la circa 50 km de Ekaterinburg. Cu nu mai mult de 30.000 de locuitori, oraselul amplasat in Urali ascunde o uzina atomoelectrica al carei reactor numarul 3 face parte din categoria celor „rapide” si utilizeaza o tehnologie pe care majoritatea tarilor din lume o considera aproape imposibil de controlat. Cu toate acestea, acest reactor de 600 megawati functioneaza de 32 de ani, in mare masura, fara evenimente neplacute. Conform publicatiei germane Der Speigel, acesta este singurul „reactor rapid” din lume care functioneaza la capacitate maxima.
In ciuda riscurilor prezentate de reactorul 3, rusi au inceput, la doar cateva zeci de metri distanta, constructia unei a patra unitati. Instalatia cu pricina are, pe langa rolul sau economic, o importanta politica mondiala. Asta pentru ca trebuie sa utilizeze plutoniul rezultat din distrugerea celor 17.000 de focoase nucleare pe care presedintii Rusiei si Statelor Unite au decis sa le retraga prin tratatul semnat pe 13 iulie 2011. Decizia rusilor de a utiliza un „reactor rapid” pentru a scapa de 68 de tone de plutoniu este considerata de multi specialisti ca fiind hazardata si chiar periculoasa pentru ca nimeni nu a avut pana acum curajul de a face asa ceva vreodata.
Pericolul reprezentat de transformarea plutoniului in energie prin utilizarea „metodei rapide” este subliniat si de faptul ca americanii au decis sa isi indeplineasca partea loreactoare din centrale traditionale. Totusi, americanii par a avea incredere in proiectul rus – sau poate isi doresc atat de mult sa grabeasca distrugerea armelor sovietice, incat au fost de acord fa finanteze construirea reactorului 4 de la Beloiarsk cu cel putin 300 de milioane de dolari.
Unul dintre specialistii care lucreaza la construirea „reactorului rapid” a declarat sub protectia anonimatului pentru Der Spiegel ca „este posibil sa avem probleme. Un reactor nuclear nu se construieste sub presiunea timpului. Cu atat mai putin unul atat de complicat”. Muncitorul rus a explicat jurnalistilor ca, pe langa combustibilul extrem de periculos, o amenintare enorma rezulta si utilizarea unui sistem de racire cu sodiu lichid care se aprinde la orice contact cu aerul.
Maretia transformata in blestem
Ceea ce a insemnat putere in timpul cursei inarmarilor a devenit, odata cu terminarea razboiului rece, in blestem. Pentru ambele mari puteri nucleare ale lumii. Asta pentru ca plutoniul rezultat din distrugerea rachetelor este complet inutil penmtru uzul civil si, in plus, este extrem de nociv. Ani de-a randul expertii in domeniu au recomandat stocarea in depozite permanente ca unica solutie insa acest „aranjament” a devenit atat de costisitor si de greu de realizat incat acum sunt necesare solutii alternative. Inca din 1993 americanii au inteles aceasta realitate si au acceptat sa cumpere 500 de tone de uraniu de la fostul rival pentru a fi siguri ca nu va ajunge pe maini nesigure. Numai ca, pe atunci, specialistii din SUA au ales sa dilueze uraniul militar pana la un nivel adecvat utilizarii intr-o intalatie nucleara civila in timp ce, acum, rusii par sa aleaga varianta mult mai rapida dar si mult mai riscanta. Mai mult chiar, plutoniul nu este uraniu. Este mult mai toxic si radioactiv si nu este nici la fel de usor de diluat. Probabil tocmai de aceea rusii sunt dispusi sa riste pentru a grabi procedurile de distrugere.