La Corbu se deschide primul Zoo privat

Primul parc zoologic privat din Dobrogea se va inaugura de Ziua Copilului, in comuna constanteana Corbu.zoo privat

Intr-un spatiu special amenajat vor fi expuse zeci de specii de animale salbatice si domestice de rasa, dar si pasari. La Corbu Park Zoo pot fi admirati ponei shetland si apaloosa, capra pitica olandeza, oi quessant, iepuri din rasele urias belgian, marele alb, angora, pitic, belgian standard, caprioara de ses, mufloni.

Pasari exotice de balta

De asemenea, la Corbu va putea fi admirata cea mai mare colectie de pasari exotice de balta din Dobrogea. Din categoria pasarilor pot fi vazute specii din rasele: gaini brahma, rhode island, plymouth rock, italiana argintie, orpington negru, orpington galben, cochinchina, potarnichi, rata cu ciuf, rata mandarin, lebada neagra.

Aceste ultime specii reprezinta pana la acest moment cea mai mare colectie de pasari exotice de balta din Dobrogea.

Initiativa este derulata cu sprijinul Biosferei Delta Dunarii, iar proiectul gradinii zoologice contribuie la diversificarea ofertei turistice a litoralului romanesc, fiind totodata, un indemn pentru protejarea mediului inconjurator.

Copiii pot calari ponei

Cei care vor dori sa viziteze parcul nu vor plati in prima zi nicio taxa de intrare. „Vrem sa le facem o surpriza copiilor de ziua lor. Taxa va fi introdusa abia de a doua zi, ea fiind in valoare de 3 lei”, a declarat coordonatorul gradinii zoologice, Marian Scarlat.

Tot in data de 1 iunie va fi organizat si concursul Conchistador (o competitie sportiva si de cunostinte generale) cu premii.

La concurs vor participa o echipa de la cele doua scoli din Corbu si o echipa din randul vizitatorilor. O alta surpriza va consta in faptul ca atat adultii, cat si copiii, vor putea calari cai pur sange arab si ponei.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *