Lebede negre si pauni in Bordei

PARC – In zona verde au mai ramas doua terenuri ingradite
Alei proaspat pavate, bancute noi, locuri de joaca moderne pentru copii, statuia lui Marin Preda, patru lebede negre, sase pauni si doua terenuri imprejmuite care asteapta sa fie transformate in santiere, ramase inca sub controlul lui Constanda. Cam asa se poate descrie noul Parc Bordei.

Acum patru ani, cind am inceput sa scriu despre Bordei, denumindu-l asa cum era trecut practic in hartile vechi ale Capitalei, drept parc, toata lumea m-a criticat, explicindu-mi frumos, sau mai putin frumos, ca parcul nu e parc, ci zona verde, si nici domeniu public, ci domeniul privat al Bucurestiului. Timpul a trecut, campania Jurnalului National a reusit sa invinga mafia imobiliara si i-a facut pe cei responsabili din administratia locala sa inteleaga ca zona verde trebuie sa fie data din nou bucurestenilor. Punctul final a fost ieri, cind primarul general, Adriean Videanu, a inaugurat oficial Parcul Bordei. Zona a fost complet refacuta cu alei, spatii verzi si locuri de joaca pentru copii, fiind amenajata si insula “decorata” cu sase pauni. Au fost cumparate si patru lebede negre si mai multe rate salbatice, care pot fi vazute pe Lacul Floreasca. In parc a fost amplasat, la initiativa academicianului Eugen Simion, un bust al scriitorului Marin Preda. “Marin Preda n-avea nici o statuie in capitala, asa ca locul cel mai linistit va fi aici”, a spus Videanu. Numai ca in spatele bustului se afla unul din cele doua terenuri imprejmuite, aflate inca sub influenta lui Costica Constanda, cel care a inceput in urma cu patru ani distrugerea zonei verzi. Daca viitorul Consiliu General nu va aproba modificarea Planului Urbanistic Zonal, astfel incit tot parcul sa devina zona verde, cele doua terenuri, in suprafata de aproximativ 5.000 de metri patrati, se vor transforma in curind in santiere.

“Se poate gasi o solutie in acest sens printr-o negociere cu proprietarul pentru un schimb de terenuri sau achizitie. Trebuie ca Primaria Sectorului 1 sa nu dea autorizatie pentru constructie proprietarilor pina cind PUZ-ul nu va fi schimbat”, a adaugat edilul Capitalei.

RISIPA DIN BANI PUBLICI. Cit priveste banii cheltuiti din bugetul municipalitatii pentru salvarea si refacerea zonei verzi, acestia au fost multi. Daca primarul Traian Basescu nu-i repartiza in 2003 lui Constanda parcul, costurile nu erau atit de fabuloase. In primul rind, Primaria Capitalei a fost nevoita sa-i dea la schimb lui Constanda 28.400 de metri patrati din Satul Francez, afacere profitabila a municipalitatii. Pe linga teren, afaceristul a mai primit vilele de lux si anexele, la un pret sub cel al pietii, de peste cinci milioane de euro. Pentru reamenajarea parcului, municipalitatea a cheltuit aproximativ 500.000 de euro. Daca mai luam in calcul si cele doua terenuri de 5.000 de metri patrati ramase ingradite, care la un moment dat ar trebui recumparate de Primaria Capitalei, nota de plata ajunge la sume uriase.

Sursa: Jurnalul National

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,210FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente