Deputatul PSD Mihai Sturzu a anuntat, joi, ca a depus la Senat o propunere legislativa care reglementeaza voluntariatul si care instituie obligatia ca relatia dintre voluntar si organizatia gazda sa aiba la baza un contract, voluntariatul urmand a fi recunoacut ca experienta profesionala.
Initiativa legislativa depusa de Mihai Sturzu, care este sustinuta si semnata, in calitate de co-initiatori, de 106 parlamentari din toate formatiunile politice parlamentare, aduce trei modificari importante, prima dintre acestea constand in reglementarea obligatorie a relatiei dintre voluntar si organizatia gazda printr-un contract cadru in forma scrisa, inregistrat in evidenta organizatiei gazda.
Sturzu a explicat, intr-o conferinta de presa, ca argumentele introducerii acestei prevederi au constat in evitarea pe viitor a muncii la negru, stabilirea clara a responsabilitatilor voluntarului si organizatiei gazda si evitarea incheierii altor forme contractuale.
A doua modificare, potrivit lui Sturzu, consta in recunoasterea voluntariatului ca experienta profesionala, in conditiile in care majoritatea statelor UE implementeaza deja o astfel de prevedere. Aceasta recunoastere nu insemna vechime in munca si nu se refera la includerea voluntariatului in sistemul de asigurari sociale sau in sistemul de pensii, ci vizeaza direct cresterea gradului de angajare a tinerilor, dar si a tutoro categoriilor de varsta.
Totodata, Sturzu a spus ca a treia modificare rezida in acordarea de catre organizatia gazda a unui certificat de competente dobandite prin voluntariat, la cererea voluntarului. Certificatul contine opt competente preluate din cadrul national si european al calificarilor.
Prezent la conferinta de presa in calitate de sustinator al initiative legislative, ministrul Tineretului, Nicolae Banicioiu, a precizat ca proiectul este un lucru bun, in concordanta cu solicitarile ONG-urilor in acest sens. “Eu am gasit tot felul de astfel de proeiecte de lege ascunse prin sertare la minister. Ultimul era din 2009. Nu a existat insa o concretizare. Ma bucur ca putem anunta intrarea pe un fagas accelerat catre Parlament si ii rugam pe tosi parlamentarii sa ne sprijine. Eu am inclus acest proiect in strategia pentru tineret pe care Ministerul o adopta”, a spus Banicioiu.