„Nota de plata” pe care statul roman o datoreaza investitorilor in energie eoliana creste pe zi ce trece. Amanarea achitarii certificatelor verzi a lasat companiile din domeniu fara multe milioane de lei in conturi, insa datoria a devenit periculoasa. In numai trei luni, pe litoral s-au acumulat restante de aproape 380.000 certificate verzi.
Decizia executivul de a acorda investitorilor in energie eoliana doar jumatate din schema de sprijin cu certificate verzi incepe sa nu mai fie convenabila pentru statul roman. Desi au scazut considerabil cheltuielile cu subventionarea eolienelor, sumele datorate vor deveni o problema serioasa in momentul in care vor trebui achitate. Potrivit Transelectrica, numai in primele trei luni ale acestui an, pe litoral a fost amanata subventia aferenta a 348 milioane de megawati produsi de sase producatori importanti la nivel national, Tomis Team (CEZ), Eolica Dobrogea, Ovidiu Development, EDP Renewables, Cernavoda Power si Pesterea Wind. Asta inseamna 348.000 de certificate verzi. Daca ne raportam la o productie similara lunara, din martie pana in prezent, rezulta ca, de la inceputul acestui an si pana acum, cei sase producatori au totalizat cel putin jumatate de milion de certificate verzi amanate la plata, ceea ce inseamna, raportat la un pret maxim de 50 euro certificatul, nivelul de acum al subventiilor pe piata de tranzactionare a energiei, nici mai mult nici mai putin de 25 milioane euro. Asta fara sa mai punem la socoteala subventiile pe care ar fi trebui sa le primeasca micii investitori, care au valori mici de recuperat, dar sunt extrem de multi. In evidentele Transelectrica figureaza in prezent 555 de firme care beneficiaza de scheme de sprijin prin certificate verzi, din care majoritatea o reprezinta investitorii in centrale eoliene. Si cum cel putin trei sferturi din capacitatile eoliene instalate sunt pe litoral, aici se inregistreaza si cele mai mari pierderi cauzate de amanarea acordarii certificatelor verzi. Acestei sume i se adauga si restantele de anul trecut. Reamintim ca, de la 1 iulie 2013, a intrat in vigoare o ordonanta de urgenta prin care o parte din certificatele verzi se amana pentru perioada 2017- 2020. Astfel, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, fata de sase certificate, cum era pana atunci, doua fiind amanate. Proiectele eoliene beneficiaza de doar un certificat din doua, unul fiind amanat, iar microhidrocentralele, de doua certificate din trei. In plus fata de aceasta ordonanta, Guvernul a aprobat la finele anului trecut o alta hotarare, prin care noile proiecte de energie regenerabila, care intra in sistem de la 1 ianuarie 2014, primesc din start mai putine certificate verzi. In cazul parcurilor eoliene, numarul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate pana in 2017 si 0,25 certificate incepand cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi pana in 2017 si de 1,75 certificate, din anul 2018. De asemenea, microhidrocentralele primesc si ele cu 0,7% mai putine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.