Ministerul Mediului ar putea introduce, din 2010, o garantie de returnare a PET-urilor

Ministerul Mediului ar putea introduce, incepand de anul viitor, o garantie de returnare a PET-urilor, a anuntat duminica ministrul Nicolae Nemirschi, adaugand ca acest lucru nu va duce la scumpirea produselor comercializate la PET, informeaza Money.ro.
colectare deseuri

* „Sunt foarte preocupat de chestiunea PET-urilor, pentru ca am vazut in media o campanie pe chestiunea asta. In luna aprilie am afirmat ca ma gandesc foarte serios sa pun taxa pe PET. intre timp, m-am mai si documentat si precizez ca nu este cea mai buna formulare taxa pe PET, deoarece este vorba despre o garantie de returnare. Sper sa am suficienta capacitate sa pot determina la nivelul Guvernului luarea unei decizii in acest sens intr-un termen relativ scurt”, spune Nicolae Nemirschi.

Nicolae Nemirschi a mai adaugat ca, in opinia sa, problema deseurilor se poate rezolva fie prin coercitie, fie prin recompensa, adaugand ca, in cazul actual, opteaza pentru cea de-a doua varianta.

* „Masura este folosita de multi ani, sigur cu niste dureri la inceput, in Anglia, Germania, Olanda si asa mai departe, iar garantia este undeva intre 15 si 25 de centi pentru returnarea PET-urilor. Scopul este bun, intentia este buna daca vrem sa curatam tara de PET-uri, dar, la un moment dat, o sa vedeti ca intervin niste mecanisme economice si incepi sa te incurci. Aceasta garantie este buna pentru ca lucrurile au scapat de sub control in ceea ce priveste colectarea selectiva, in sensul ca nu se face”, a incheiat ministrul Mediului.

Sursa: HotNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *