Nemirschi anunta ca va fi introdusa „garantia de returnare” pentru PET-uri si cutiile de aluminiu

drumul pet-urilorMinistrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat luni ca pregateste cadrul legislativ pentru introducerea unui sistem de „garantie de returnare” pentru colectarea PET-urilor si a cutiilor din aluminiu, in scopul de a incuraja colectarea selectiva a deseurilor.

„Am constatat ca nu pot fi decat doua metode pentru a rezolva problema, una de coercitie, cealalta de recompensa. Pentru ca cea cu coercitia nu poate functiona foarte repede, am decis sa gasim un sistem de recompensa, si atunci plecam de la ideea garantiei de returnare. Deci nu vorbim de o taxa, vorbim de o garantie de returnare, chestiune pe care cei de vasta mea o stiu ca inainte mergeam cu sticlele de bere, le dadeam la schimb, daca aveam sticla, plateam doar berea, daca nu aveam sticla, plateam si sticla”, a declarat Nemirschi.

El a precizat ca nu poate da un termen pana la care va fi implementat acest sistem deoarece „are implicatii in ceea ce inseamna producatorul, transportatorul, comerciantul, samd”. „Cred ca in curand vom avea primele automotate, dar care sunt o chestiune privata, de preluat cutii si plastice. Urmatoarea faza sa reusim sa facem reglementarea legala prin care sa constituim acest nou intrument, respectiv garantia de returnare”, a mai afirmat ministrul.

Potrivit lui Nemirschi, zona de colectare selectiva ar trebui sa functioneze si este reglementata, fiecare primarie de mare oras avand obligatia de a instala containerele specializate pe hartie, plastic si sticla. „Chestiunea vedem bine ca nu functioneaza asa cum ar trebui si sigur ca statul trebui sa intervina in acest mecanism si sa subventioneze cumva toata aceasta industrie de reciclare, pentru ca de fapt subventionam curateania”, a mai spus ministrul Mediului.

In ceea ce priveste cuantumul garantiei, Nemirschi a sustinut ca „va fi o valoare semnificativa, astfel incat sa ne si determine, chiar sa fie recompensa”. „Adica pustiul in casa sa duca el si sa puna separat sticlele de plastic, sa nu le arunce mama sau bunica cu totul la ghena, ca sa aiba banul lui (…) Returnarea de garantie este in Europa, in general, este undeva intre 0,15 si 0,25 de euro pe sticla”, a mai precizat ministrul.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *