Nespectarea normelor europene pentru sacrificarea porcilor aspru amendata

Pe masura ce se apropie Craciunul, oamenii se pregatesc de taiatul porcilor. Anul acesta, insa, sacrificarea nu se mai face traditional, ci dupa norme europene.
sacrificarea porcilor
In caz contrar, amenzile sunt usturatoare. Se pare ca unii sunt pregatiti sa le plateasca, doar pentru a-si taia porcul in propria curte.

Anul acesta, in judetul Sibiu, spre exemplu, vor fi sacrificati peste 30.000 de porci. Legea spune ca proprietarii nu mai au voie sa taie singuri animalele. Medicii veterinari sunt pregatiti: si-au cumparat toate cele necesare pentru asomare, iar taxa este de 10 lei. Crescatorii de porci nici nu vor sa auda de asa ceva.

Noua procedura europeana de sacrificare a porcilor li se pare oamenilor complicata si inutila. Medicii veterinari incearca, totusi, sa le explice crescatorilor ca metoda de sacrificare prin asomare este foarte eficienta si rapida.

Oamenii mai au si un alt motiv sa treaca pe la medicul veterinar: testul de trichineloza. Acesta se poate face la sediul Directiei Sanitar Veterinare sau la oricare punct sanitar veterinar.

Sursa: Antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *