Noi posibilitati de reciclare a hartiei pentru firmele din Bucuresti

Companiile bucurestene care produc deseuri de hartie si vor sa le recicleze se pot inscrie in noul program pe care il deruleaza asociatia ViitorPlus si Dentas Romania.reciclarea hartiei

Noul parteneriat ViitorPlus – Dentas Romania permite extinderea rogramului „Recicleaza pentru copaci” prin cresterea numarului de firme si persoane fizice care se pot inscrie sa recicleze hartie si carton.

Companiile care vor sa faca parte din program trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa fie din Bucuresti, sa ofere deseuri de hartie si carton in cantitati de minim 80kg, hartia sa fie netocata, neplastifiata si nelucioasa. De asemenea, firmele trebuie sa contribuie cu o suma modica pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Dentas Romania va colecta hartia de la majoritatea beneficiarilor din program si o va duce direct la reciclat in fabrica de cofraje de oua pe care firma o detine. Fondurile obtinute din valorificarea deseurilor de hartie vor fi folosite pentru plantarea de copaci prin proiectul „Adopta un copac!”- un alt proiect ViitorPlus.

O tona de hartie salveaza 15 arbori maturi

Mai sunt alte doua optiuni. Una este ca firmele sau persoanele fizice din Bucuresti sa duca singure deseurile de hartie si chiar de aluminiu, PET si folie de plastic la depozitul colectorului de hartie partener, CamiComexim, si sa mentioneze ca doresc ca valoarea deseurilor sa fie donata Asociatiei ViitorPlus.

Cealalta optiune presupune ca doritorii sa se inscrie pe lista ViitorPlus de reciclare, iar cand sunt suficiente solicitari asociatia inchiriaza o autoutilitara pentru colectarea deseurilor de hartie (momentan astfel de transporturi se organizeaza de maxim doua ori pe luna).

Rezultatele programului din iunie 2009 pana in prezent pot fi rezumate astfel: au fost reciclate 46.500 de kg de deseuri (hartie, carton, dar si PET-uri, folie de plastic si DEEE), aproape 200 de arbori vor fi adusi la maturitate (se planteaza 2.400 de puieti doar in primul an), iar aproape 700 de arbori maturi au fost salvati de la taiere.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *