Nu ajuta sa iti acoperi ochii!

La invitatia presedintelui Nicolas Sarkozy, la festivitatea de inchidere a dezbaterilor „Grenelle pentru mediu” au fost prezenti Al Gore si Jose Manuel Baroso. Ambasadorul Frantei ne explica efectele dezbaterilor populare „Grenelle pentru mediu”

Noul ambasador al Frantei la Bucuresti este un diplomat licentiat in Drept, care a absolvit si Institutul de Studii Politice din Paris. Are 55 de ani si a fost pana de curand Seful de Cabinet al ministrului francez al culturii si comunicatiilor. Este cavaler al Legiunii de Onoare.

Mai 1968 reprezinta o data majora in relatiile franco-romane, caci marcheaza vizita generalului De Gaulle in Romania. Tot in mai 1968 au avut loc miscari violente ale studentilor, despre care fiecare isi aminteste inca, si greve foarte dure care au paralizat Franta.

Acestea s-au incheiat, la sediul Ministerului Muncii, din strada Grenelle din Paris, prin acorduri care au permis modernizarea raporturilor sociale din tara noastra.

Asa-numitele „acorduri Grenelle” s-au semnat intre patronate si sindicate, sub egida statului, in timpul in care Georges Pompidou era prim-ministru. Numele de Grenelle a ramas pentru a desemna o negociere amanuntita, pana la cele mai mici detalii ale dosarului, intre parteneri ale caror interese sunt opuse initial.

O ambitie de o asemenea amploare a animat guvernul francez, sub autoritatea presedintelui Nicolas Sarkozy, in momentul in care a convocat adunari „Grenelle pentru mediu”.
O metoda democratica si participativa

Presedintele Republicii, in timpul campaniei sale electorale, s-a angajat sa tina cont de urgenta ecologica si, incepand cu luna iulie 2007, timp de trei luni, a fost lansat, sub responsabilitatea ministrului insarcinat de ecologie, numarul doi in guvern, Jean Louis Barloo, un exercitiu fara precedent, care a asociat statul, colectivitatile locale, organizatiile nonguvernamentale ecologiste fara exceptie, patronatul si sindicatele.

Sase grupe de lucru au fost formate pentru a pregati o munca rezumata intr-un document de aproximativ treizeci de pagini, disponibil la adresa de internet www.legrenelle-environnement.fr.

Dezbaterile foarte bogate, adesea conflictuale, care nu au uitat niciun tabu (OGM, deseuri, pesticide, poluarea nucleara etc.), au generat o mie de propuneri sintetizate intr-o duzina de masuri importante. Au avut loc si dezbateri regionale, care au furnizat un raport de sinteza integrat in lucrari.

La final, a avut loc si o masa rotunda in zilele de 24 si 25 octombrie, dirijata de ministrul de resort si secretarii sai de stat, la care au participat 40 de oficialitati locale, cate opt din fiecare colegiu, insotite fiecare de cate doi experti. Actiunea s-a incheiat cu un discurs al presedintelui Republicii in fata membrilor mesei rotunde, a guvernului, a partenerilor sociali si a unui numar important de personalitati.

Toate deciziile adoptate prin Grenelle urmeaza sa fie transformate in legi de catre parlament, intreg programul fiind monitorizat de o comisie pentru mediu care va fi creata in fiecare Camera. La aceasta sedinta de inchidere au asistat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum si cei doi laureati ai Premiului Nobel pentru Pace, Al Gore, fost vicepresedinte al Statelor Unite, si doamna Wangari Mathai.
Ce decizii s-au luat

Franta nu este in intarziere in ceea ce priveste ecologia. Dimpotriva. Noi, francezii, suntem producatori traditionali de energie regenerabila, iar emisiile noastre de gaze cu efect de sera sunt inca de acum inferioare procentului de 21% pe cap de locuitor, care este media europeana. Dar, acum, Franta doreste sa o ia inainte. Alaturi de Al Gore, ea pledeaza pentru un Plan Marschall ecologic, atat pentru Franta, cat si pentru intreaga planeta. O investitie masiva in energiile si motoarele viitorului, in biodiversitate, in sanatatea mediului este strict necesara.

Oricum, modelul nostru de progres e deja condamnat! E limpede ca schimbarile climatice au inceput deja si lasa urme vizibile. In plus, cresterea pretului pentru hidrocarburi nu se va mai opri si, dupa toate calculele, nu va mai exista petrol la sfarsitul acestui secol. Nu ajuta la nimic sa iti acoperi ochii!

Apelul adresat de Franta prin aceste decizii obtinute prin negocieri populare trebuie sa fie un indemn si pentru alte tari, intrucat astfel de masuri sunt strict necesare pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta planeta noastra.
Deciziile anuntate de presedintele Sarkozy:

1. Franta va transpune in practica, in primavara anului 2008, directiva europeana privitoare la OGM (organisme modificate genetic) si va interzice aceste culturi.

2. Franta va investi masiv pentru ameliorarea cu 20% a eficientei sale energetice, pana in 2020. Chiar inainte de 2012, toate cladirile noi vor raspunde normelor de consum redus, iar din 2020, toate cladirile noi vor produce mai multa energie decat consuma.

Din 2010, becurile cu incandescenta si ferestrele cu geamuri simple vor fi interzise. Ministerul Agriculturii va aplica un plan de autonomie energetica a exploatarilor agricole. Pe scurt, la orizontul anului 2020, peste 95% din energia electrica se va obtine fara efect asupra climatului, adica emisii de dioxid de carbon.

3. In domeniul transporturilor, care este primordial, vom construi 2.000 km suplimentari de linii de tren de mare viteza (TGV), iar liniile de cale ferata astfel eliberate vor fi inchiriate. Vor fi cu 2 milioane mai putine camioane care vor traversa Franta, de la nord la sud, in 2020.

4. In plan european, Franta propune ca de TVA redus sa beneficieze produsele ecologice ce respecta climatul si biodiversitatea, iar produsele importate din tari care nu respecta protocolul de la Kyoto sa fie suprataxate.

5. Statul francez va respinge orice nou mare proiect public care implica un cost ecologic prea ridicat. Proiectele nonecologice vor trebui sa demonstreze interesul lor general. Administratiile publice vor trebui sa aplice un plan de ameliorare cu 20% a eficientei lor energetice.

O investitie masiva in energiile si motoarele viitorului, in biodiversitate, in sanatatea mediului este strict necesara.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *