Opt din zece romani sustin ca tin cont de impactul bunurilor pe care le cumpara asupra mediului

Peste trei sferturi din romani (77%) au declarat ca atunci cand cumpara sau folosesc un produs tin cont de impactul pe care acesta il are asupra mediului, usor sub media Uniunii Europene, de 83%, potrivit unui Eurobarometru publicat miercuri de Comisia Europeana (CE).bunuri de consum

Preocuparea pentru mediu este maxima in Grecia, unde peste 9 din 10 persoane chestionate au sustinut ca influenta produselor asupra mediului joaca un rol important in achizitiile pe care le fac, iar cehii sunt cei mai putin interesati de acest aspect (62%).

Potrivit aceluiasi sondaj, 42% dintre romani, comparativ cu 34% media UE, cred ca modalitatea cea mai buna pentru promovarea produselor ecologice este reducerea taxelor asupra acestora, in timp ce 31% (fata de 46% media UE) sustin ca cel mai potrivit ar fi o combinatie intre taxarea mai mica a produselor eco si cresterea taxelor asupra produselor cu impact daunator asupra mediului. Britanicii sunt cei mai favorabili acestui sistem de dubla taxare (65%).

Doar 20% dintre romani considera ca o suprataxare a bunurilor care au efecte nocive asupra ambientului ar fi benefica pentru promovarea produselor ecologice. Pe ansamblul UE, doar 14% dintre respondenti voteaza pentru majorarea taxelor la marfurile periculoase.

Aproximativ un sfert dintre romani (26%) cred ca achizitionarea de bunuri produse in mod ecologic ar duce la rezolvarea problemelor de mediu, fata de 21% cat este media UE. In schimb, 24% dintre romani mizeaza pe cumpararea de produse eficiente energetic, pestia media europeana, de 19%.

In plus, 48% dintre romani spun ca sunt „total constienti” sau „constienti in mare masura” de impactul produselor cumparate sau folosite asupra mediului, comparativ cu 55% cat este media pe ansamblul tuturor statelor membre.

Eticheta ecologica este un criteriu important in decizia de cumparare pentru 45% dintre romani, cu 2 puncte procentuale sub media UE, desi doar 15% dintre romani, respectiv 19% dintre respondentii UE au spus ca au auzit si au cumparat produse care au simbolul european al etichetei ecologice – „Floarea”.

Majoritatea respondentilor gasesc ca retailerii trebuie sa se implice in promovarea produselor ecologice si se pronunta in favoarea impunerii obligatorii a etichetelor care indica amprenta de carbon. Etichetele cu amprenta de carbon ar trebui sa mentioneze cantitatea totala de gaze cu efect de sera, inclusiv dioxidul de carbon, emise pe toata durata de viata a produsului, de la productie la eliminare. In prezent, nu exista un astfel de sistem de etichetare la nivel european, dar la consiliul din decembrie 2008 ministrii mediului au solicitat Comisiei Europene sa studieze introducerea etichetelor cu amprenta de carbon.

Aproximativ jumatate dintre cetatenii UE (49%) apreciaza ca retailerii ar trebui sa mareasca vizibilitatea produselor ecologice pe rafturi sau sa creeze un colt „verde” in magazine. In plus, aproape treime dintre romani (32%) si 31% dintre europeni cred ca serviciul cel mai mare pe care il pot face comerciantii este de a-i informa mai bine pe consumatori cu privire la produsele ecologice.

„Batalia impotriva schimbarilor climatice trebuie purtata pe toate fronturile si fiecare trebuie sa contribuie. Nu este numai raspunderea firmelor si a guvernelor. Consumatorii au si ei un rol de jucat. Cumparand produse care nu afecteaza mediul si clima, fiecare consumator da un semnal corect producatorilor care, la randul lor, reactioneaza producand produse mai ecologice”, a declarat comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas.

In iulie 2008, CE a prezentat un plan de actiune continand o serie de propuneri privind consumul si productia sustenabile, care va contribui la ameliorarea performantelor ecologice ale produselor si va impulsiona cererea de bunuri si de tehnologii de productie sustenabile.

Eurobarometrul a fost realizat in aprilie 2009 pe un esantion de 26.500 de persoane din cele 27 de state membre ale UE si din Croatia, a mai anuntat CE.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *