Doi vulcani au intrat in eruptie ieri dimineata, la nord-vest de Tokyo si in apropiere de orasul Kagoshima, fara a provoca victime sau pagube materiale.
Autoritatile au sfatuit persoanele sa poarte masti de gaz in orasele situate in jurul muntelui Asama, care a inceput sa „scuipe” lava in noaptea de duminica spre luni. Posturile de televiziune prezentau, ieri dimineata, coloane de fum alb care ieseau din craterul inzapezit al muntelui, cu o altitudine de 2568 de metri si situat la 150 de kilometri de capitala, relateaza Mediafax. „Am auzit o bubuitura si ferestrele mele au inceput sa tremure”, a povestit pentru un post de televiziune o femeie care locuia nu departe de vulcan. Agentia a avertizat asupra posibilei proiectari de roci intr-un perimetru de patru kilometri in jurul vulcanului, a carui ultima eruptie dateaza din august 2008.
Purtata de vant, cenusa vulcanica s-a depus in mai multe orase vecine si a atins chiar centrul capitalei Tokyo si portul Yokohama, aflat mai in sud. „Sunt taximetrist de peste zece ani in Yokohama, dar nu am mai vazut niciodata acest gen de cenusa vulcanica”, a comentat un sofer, in timp ce isi stergea parbrizul acoperit cu o pelicula fina albicioasa. In sudul arhi-peleagului, muntele Sakurajima, cu o altitudine de 1117 de metri a intrat, de asemenea, in eruptie duminica seara si a aruncat lava de opt ori, in apropierea orasului Kagoshima, a anuntat Agentia de meteorologie, care a avertizat si asupra proiectarii de cenusa. „Mare parte din cenusa a cazut in mare si nu am constatat nimic anormal”, a declarat Hiroyuki Ikenoue, un oficial al municipalitatii.
Sursa: Ziua