Consilierii generali ai Capitalei au votat pentru infintarea Politiei Animalelor si a unor unitati de tip SMURD pentru necuvantatoare.smurd si politie

Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat infiintarea Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor fara Stapan (ASPA), care va inlocui actuala Administratie pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan si va avea ca sarcina infiintarea Politiei Veterinare.

Institutia pentru protectia animalelor va oferi si servicii medicale de urgenta. Pe motiv ca, de ani buni, autoritatile din Capitala au aruncat pe apa sambetei milioane de euro, incercand in zadar sa rezolve problema animalelor fara stapan, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a decis sa desfiinteze Autoritatea pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan, din subordinea sa.

Noua institutie ar urma nu doar sa “contabilizeze” si sa monitorizeze cainii si pisicile care umbla in voie pe strazile Bucurestiului, ci si sa ofere gratuit servicii medicale de urgenta pentru toate necuvantatoarele din “ograzile” bucurestenilor: cai, vaci, maimute, iguane, serpi sau testoase.

Spitale de urgenta in fiecare sector

Concret, pe langa faptul ca vor trebui sa identifice, sa sterilizeze si sa vaccineze toate “pisicile, cainii, animalele de menajerie si pe cele mari” din oras, o parte dintre angajatii noii institutii vor lucra intr-un departament de Politie Veterinara a carui misiune va fi aceea de a “verifica situatia animalelor neinsotite de pe spatiul public”, urmand ca acelea fara stapan sa fie preluate si transportate in adaposturi.

In plus, institutia va avea sase “unitati mobile” – cate una in fiecare sector al Capitalei – “dotate” cu ambulante performante si medici gata sa acorde primul ajutor oricarui animal bolnav.

“Vor functiona dupa modelul SMURD. In plus, in fiecare sector va exista cate un asa-numit “birou medical”, construit dupa modelul unui spital modern de urgenta: va dispune de un compartiment de primire urgente, unul de interventii medicale, un bloc operator, un birou de evaluare epidemiologica si medicina preventiva si un birou de asistenta veterinara”, au explicat oficialii municipalitatii.

Cat despre pisicile si cainii fara stapan, acestia nu doar ca vor fi inclusi intr-o baza de date si sterilizati, dar vor putea fi usor identificati de specialisti dupa culoarea zgarzilor pe care le vor purta: rosie femelele si albastra masculii.

Sursa: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here