Primul submarin solar din lume

Doua societati elvetiene au pus la punct proiectul unui mijloc de transport subacvatic inedit: un submarin care va functiona pe baza de energie solara.

Submersibilul unic in lume se va numi “Goldfish” si va fi alimentat prin intermediul unei platforme solare flotante. Incepand cu 2012, cel putin 30 de pasageri vor putea admira frumusetile subacvatice ale Lacului Thune, din cantonul Berna, intr-o maniera corecta din punct de vedere ecologic.

Proiectul avangardist al primului submarin solar din lume a fost prezentat recent de firma FMB Energie si compania elvetiana de transporturi BLS. Cele doua societati intentioneaza sa cointereseze mai multi investitori pentru realizarea acestui plan indraznet, al carui buget este de circa 10 milioane de franci. Studiul de fezabilitate este in defasurare, primele probe sunt prevazute pentru 2011, iar un an mai tarziu submarinul urmeaza a fi dat in exploatare.

Scufundare la 218 metri

Promotorii proiectului vor transforma un submarin deja existent “pe piata” intr-unul care va putea fi propulsat cu energie solara. Cu o lungime cuprinsa intre 20 si 30 de metri, submersibilul va putea primi la bord peste 30 de persoane, iar scufundarea va dura intre 30 si 60 de minute, la o adancime ce va ajunge la 218 metri. Amatorii de calatorii subacvatice vor putea admira frumusetile ascunse ale Lacului Thune prin hublouri special proiectate. Platforma solara de conceptie modulara, plasata la suprafata lacului, va fi echipata cu accesorii standard pentru o putere de 250 kilowati. Aceasta va avea rolul de “statie de reincarcare” pentru bateriile submarinului.

Electricitatea produsa va acoperi, daca este cazul, si nevoile energetice ale manifestatiilor de agrement organizate pe malul lacului. Elvetia nu se afla la primul proiect al unui mijloc “verde” de transport acvatic. In primavara acestui an, vaporul solar Sun21, realizat tot in Tara Cantoanelor, a traversat Oceanul Atlantic, timp de 29 de zile, ajungand pana la New York fara sa foloseasca vreo picatura de carburant.

Sursa: Primul submarin solar din lume

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,164FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente