Ambalajele de plastic sfârșesc de mult prea multe ori abandonate în natură

Peste 50 de reprezentanți ai autorităților publice, ai producătorilor, ONG-urilor și experți locali din România și Polonia au participat astăzi la webinarul „Ecodesign și Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor”, organizat de Reloop, în parteneriat cu Teraz Środowisko și EcoMagazin. Proiectarea ambalajelor pentru a fi mai ușor reciclabile și reformarea Responsabilității Extinse a Producătorilor nu pot fi separate, fiind în același timp două dintre condițiile de bază ale economiei circulare (alături de instrumentele fiscale și ratele de colectare). Conform definiției lui Thomas Lindhqvist, „Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor este o strategie de protecție a mediului prin care să fie atins obiectivul reducerii impactului de mediu, prin asumarea de către producător a responsabilității pentru întregul ciclu de viață al produsului, în special pentru preluarea, reciclarea și eliminarea acestuia”. Această responsabilitate, tradusă în costuri, îi poate co-interesa pe producători să proiecteze ambalajele în așa fel încât să fie mai ușor de reciclat și, în general, să aibă un impact mai redus asupra mediului.

Modificări la nivel european în sistemul EPR

Experții Eunomia Research & Consulting au elaborat studiul pentru pregătirea normelor Comisiei Europene privind sistemele de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR). Potrivit lui Joe Papineschi, director al Eunomia, unul dintre argumentele din spatele EPR este impunerea unor costuri în sarcina producătorilor, care să-i stimuleze să elimine ambalajele inutile, să se asigure că ambalajele sunt ușor reciclabile, că folosesc material reciclat și că asigură finanțarea pentru infrastructura și activitățile de reciclare. De asemenea, prin sistemele EPR, statele membre ale Uniunii vor fi sprijinite să atingă țintele de reciclare a deșeurilor din ambalaje, a deșeurilor municipale și de colectare a ambalajelor de băuturi. Papineschi a subliniat că sistemele de garanție-returnare sunt un model de a implementa Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor, nu un instrument distinct.     

Vectorii schimbărilor în EPR identificați de Eunomia sunt Directiva privind Deșeurile, Directiva UE privind ambalajele și ambalajele de plastic, Directiva privind plasticul de unică folosință, atenția din ce în ce mai mare acordată poluării cu plastic și angajamentele unor branduri. 

Concepte cheie în modificarea EPR

  • Scopul. Ar trebui să constituie stimulente pentru prevenirea deșeurilor, promovarea ecodesign-ului și sprijinirea atingerii țintelor de reciclare
  • Acoperirea integrală a costurilor la finalul ciclului de viață al produselor plasate pe piață
  • Răspundere colectivă versus răspundere individuală. În multe cazuri, spre exemplu în cazul ambalajelor, se va implementa răspunderea colectivă, gestionată de către organizații de preluare a responsabilității extinse a producătorilor.
  • Eco-modularea taxelor. Taxele pot fi modulate, astfel încât să se stimuleze ecodesign-ul. În consecință, producătorii care introduc pe piață produse care nu corespund anumitor cerințe de ecodesign vor contribui disproporționat (în sensul de semnificativ mai mult) la acoperirea costurilor de gestionare a deșeurilor.

Conform proiecțiilor făcute de experții Eunomia, ratele de reciclare raportate de statele membre se vor reduce ca urmare a noii metodologii de măsurare din UE. Spre exemplu, în Germania se vor reduce cu 10%, devenind 56,1% rată de reciclare, în Olanda cu 10,3% până la 46,3%, iar în Țara Galilor ajustarea e de 11,6%, scăzând la o rată de 52,2%. La polul opus, cele mai mici ajustări s-ar înregistra în Elveția (3%), Italia (2,9%) și în Austria (2,1%).

Cum se reduc ratele de reciclare după noua metodologie de măsurare
Cum se reduc ratele de reciclare după noua metodologie de măsurare

Modularea taxelor în EPR

Există mai multe modele care funcționează în acest moment. Modelul francez, spre exemplu, constă într-un sistem bonus / malus, de bonificare a anumitor caracterstici de proiectare, respectiv de penalizare. Se acordă un bonus de 8% din taxă pentru afișarea pe ambalaj a instrucțiunilor de separare a acestuia, 8% pentru reducerea greutății sau volumului ambalajului sau pentru mono-materiale; același procent se aplică pentru penalizarea caracteristicilor care pot împiedica reciclarea sau pentru ambalajele care nu pot fi recuperate.

Normele europene se axează pe reciclabilitate. Liniile directoare privind proiectarea pentru reciclare se referă la formatul specific (de exemplu sticlă, cutie etc.), materialul specific (de exemplu PET) și, în anumite cazuri la culoare. Organizația reciclatorilor de plastic din Europa propune un sistem de codificare pe culori pentru pelicula flexibilă de PE transparent: verde pentru materialele care au trecut toate protocoalele de testare, fără un impact negativ de mediu sau pentru materiale care nu au fost încă testate, dar sunt recunoscute ca fiind acceptate în reciclarea PE; galben pentru materialele care au trecut prorocoalele de testare, dacă sunt îndeplinite anumite condiții sau materiale care  nu au fost încă testate dar prezintă un risc scăzut de a interfera în procesul de reciclare a PE; roșu pentru materialele care nu au trecut protocoalele de testare sau nu au fost testate, dar prezintă un risc ridicat de a afecta procesul de reciclare a PE.

În funcție de calificarea într-una din aceste categorii cromatice, modularea taxei poate fi făcută astfel: verde înseamnă eligibil pentru bonusare, galben înseamnă taxarea standard, iar roșu atrage penalizarea. De asemenea, ecomodularea poate fi făcută în funcție de rata reală de colectare atinsă, pentru diferitele formate și materiale, de exemplu sticle PET (eventual transparent, colorat, opac), sticle HDPE (eventual natural, colorat/opac), ambalaje din plastic flexibil (eventual mono-polimer, multi-polimer, multi-material). Poate fi o soluție de implementat și o combinație între aceste două variante. 

Ce costuri trebuie să suporte producătorii?

Producătorii vor răspunde pentru costurile nete de operare ale serviciilor de reciclare a ambalajelor, inclusiv (dar fără a se limita la) costurile directe cu vehiculele, personalul și containerele, pentru colectarea din ușă în ușă, colectarea comunală, pentru centrele de reciclare sau parcurile de containere, costurile de mentenanță a vehiculelor și containerelor, costurile de depozitare și de transfer, de sortare și procesare, costurile transportării deșeurilor la unitățile de sortare și de tratare finală, costurile cu infrastructura IT, resursele umane, serviciile financiare asociate cu gestionarea deșeurilor și costurile cu marketing-ul și vânzarea obiectelor refolosite sau a materialelor reciclate. În plus, ar mai trebui să acopere activitățile suport necesare, inclusiv (dar fără a se limita la) stimulentele pentru performanță care încurajează prevenirea deșeurilor și reutilizarea, creșterea ratelor de reciclare și o mai bună calitate a reciclării. Tot din această categorie a activităților suport, ar trebui suportate costurile cu informarea cetățenilor despre gestionarea adecvată a deșeurilor, analizele de eficiență, costurile legate de culegerea, înregistrarea, analiza și raportatea datelor și costurile cu organizațiile de preluare a răspunderii producătorilor. Și orice alte costuri ar mai dori statele membre să introducă, spre exemplu costuri pentru aruncarea deșeurilor în natură, poluarea apelor etc. 

Concluzia lui Joe Papineschi este că ar trebui ca legislația și normativele să caute să păstreze un echilibru între producători și colectori /reciclatori. Pentru aceștia din urmă ar trebui să se asigure un nivel ridicat de acoperire a costurilor sau sisteme performante, transparență în alocarea finanțării, potențial crescut de reciclare al fluxului de deșeuri și investiții în infrastructură. În același timp, producătorilor trebuie să li se ofere un sistem eficient de colectare și sortare, material de înaltă calitate și performanță pentru reciclare și transparență în ceea ce privește costurile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here