Schimbarile climatice si cresterea nivelului marilor afecteaza deja bazinul Mekong, din sud-estul Asiei si pune in pericol vietile a milioane de oameni.
Conform unui raport elaborat de World Wide Fund for Nature (WWF), inundatiile, secetele, eroziunile, valurile de caldura si nivelul ridicat al apelor pun in pericol culturile de orez, de fructe sau de cafea, dar si pescariile, de care depind nu mai putin de 65 milioane de persoane.
„Temperaturile din regiune au crescut cu 0,5-1,5 grade Celsius in ultimii 50 de ani. Este de asteptat ca numarul ploilor sa fie mai mare”, se arata in raportul citat de Reuters.
Bazinul Mekong se intinde de pe platoul tibetan, din China, pana in Birmania (Tailanda), Laos, Cambodgia si Vietnam, unde Mekong se varsa in marea Chinei de Sud. In aceasta delta se afla circa 50% din productia de orez a Vietnamului si 60% din productia de crevete.
In rapotul WWF se mai arata ca schimbarile climatice vor pune in pericol si rezervele de apa potabila, dar si productia agricola.
Numerosi delegati din 180 de tari s-au intalnit la Bangkok pentru a elabora un document ce va sta la baza pactului din decembrie, de la Copenhaga. Intrunirea a fost deranjata de protestul a 2.000 de fermieri, pescari si bastinasi, care cereau ca natiunile dezvoltate sa creasca eforturile pentru diminuarea nivelului de emisii de gaze cu efect de sera.
Tarile in curs de dezvoltare dau vina pe tarile bogate ca nu vor sa implementeze masuri mai dure pentru reducerea emisiilor si ca nu le cu fonduri ce ar trebui sa intre in proiecte privind protejarea mediului.
Sursa: Intact News