In 1979, senatorul american Paul Tsongas introduce o lege in Alaska pentru a crea 104.3 milioane de acri de parcuri nationale, refugii si arii protejate, printre care si Refugiul Arctic National.
Desi aceasta lege a ajuns sa fie considerata unul dintre cele mai mari acte de conservare naturala ale secolului, Paul Tsongas a ramas cu un singur regret: nu a reusit sa protejeze in totalitate aceasta regiune de coasta a Refugiului Arctic National.
Paul Tsongas s-a temut ca intr-o zi industria de gaz si petrol va determina Congresul sa sacrifice zonele de salbaticie pentru efectuarea forajelor si ca in acest fel va distruge o comoara nationala in cautarea unei cantitati de petrol oricum insuficiente pentru satisfacerea nevoilor de energie a SUA. Din pacate, administratia Bush-Cheney a fost de partea industriei de exploatare a gazului si petrolului. S-a facut un apel la populatia Americii pentru a rezista acestei initiative, pentru a oferi o alta varianta – o politica energetica de bun-simt ce poate servi publicul intr-un mod prevazator.
Administratia a argumentat ca forarea va creste furnizarea de petrol cu 1 milion de barili pe zi, rezolvand astfel problemele energetice locale. Acest argument s-a dovedit totusi cinic, avand in vedere ca productia de petrol in Refugiul Arctic National este suficienta pentru cel mult zece ani si ca este posibil ca petrolul sa fie intr-o cantitate mult mai mica decat s-a precizat. In realitate, s-ar produce doar o treime din cantitatea apreciata initial, iar rezultatul ar fi usor de prevazut : s-ar distruge o zona de salbaticie pentru a satisface cererea de petrol pentru doar 6 luni. Forarea pentru petrol in aceste regiuni arctice nu este o solutie pentru o politica energetica functionala din punct de vedere ecologic, trebuind gasita o alta metoda pentru a sprijini tehnologiile regenerabile si a valorifica intr-un mod inteligent resursele naturale.
Tsongas a precizat ca solutia pentru situatia energiei este asistenta pentru familiile si afacerile mici ce se confrunta cu probleme financiare, indreptarea catre problemele regionale mai degraba decat ignorarea acestora. De exemplu, in Massachusetts, in timpul unei perioade mai reci decat de obicei, preturile au crescut foarte mult, fara nici un avertisment – 22% la gazele naturale – incat a fost necesara declararea unei stari de urgenta. De asemenea, Tsongas e de parere ca este timpul sa se faca mai mult cu mai putin, conservarea nu inseamna privatiune daca tehnologia este exploatata cum trebuie. Conservarea ar trebui de asemenea sustinuta de investitii in forme de energie regenerabila – energia solara, eoliana, geotermala si biomasa – care pot reduce dependenta noastra de combustibili fosili.
Ramane de vazut daca energiile viitorului vor fi sau nu de partea naturii .
Sursa: The Lowell Sun