Schimbarile climatice aduc consecinte tragice pentru populatia lumii

Potrivit unui studiu american, incalzirea climatica ar putea provoca mari daune lumii, intrucat ar intarzia inceperea perioadei musonului de vara cu 5-15 zile in urmatorul secol.
schimbari climatice
Aceasta inseamna o reducere importanta de precipitatii intr-o mare parte a Asiei de Sud. Musonul de vara sud-asiatic este vital pentru agricultura din Bangladesh, India, Nepal si Pakistan. Din cauza cresterii temperaturii globale exista riscul sa se deplaseze circulatia musonilor spre est, aducand ploi intense in Oceanul Indian, Myanmar si Bangladesh si ploi diminuate in Pakistan, India sau Nepal. Intervalele intre perioadele ploilor s-ar putea prelungi, existand riscul de inundatii, care ar provoca pierderi semnificative de vieti omenesti.
Agricultura, sanatatea si economia ar avea enorm de suferit in urma unor dezastre naturale, aproape jumatate din populatia lumii traind in zone afectate de musoni, fiind necesara doar o mica deviere a parcursului normal al musonilor pentru un impact urias. Productiile agricole, disponibilitatea apei si generarea electricitatii prin centrale hidroelectrice ar fi afectate in mare masura de intarzierea musonilor si de reducerea suprafetelor pe care le stropesc.
Principalul autor al studiului, Moetasim Ashfaq, explica fenomenul de schimbare climatica, care are consecinte asupra regimului musonilor si care poate duce la calduri extreme. El a descoperit ca temperaturile crescute intaresc aspecte ale circulatiei musonilor in general, dar slabesc la scara mai mica interactiuni intre Pamant si umiditatea atmosferica.

Sursa: Curentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *