Schimbarile climatice vor face lumea mai parfumata

Incalzirea globala nu are numai efecte dezastruoase. Unul dintre beneficiile ei este un miros mai placut al naturii. Plantele raspund la modificarea temperaturilor si produc mai multi compusi organici volatili.camp de levantica

Nivelul de dioxid de carbon creste, iar lumea se incalzeste. Acestea vor duce si la schimbarea precipitatiilor, cantitatii de apa disponibile si folosirii solului.

Plantele vor raspunde la aceste modificari si vor emite cantitati mai mari de chimicale parfumate, denumite compusi organici volatili. Acest lucru va altera felul in care plantele interactioneaza unele cu celelalte si se apara impotriva daunatorilor, potrivit unui studiu.

Potrivit cercetatorilor, lumea a devenit mai parfumata, intrucit plantele emit deja mai multe substante chimice.

„Cresterea este exponentiala”, spune profesorul Josep Penuelas, de la Global Ecology Unit, Universitatea Barcelona din Spania.

„Nivelul de chimicale emise a crescut deja cu 10% in ultimii 30 de ani si ar putea sa mai creasca cu 30-40%, dupa ce clima se va incalzi cu doua grade Celsius in urmatoarele decenii”, a precizat cercetatorul.

Compusii organici volatili sunt emisi in mod constant in atmosfera de catre plante. Aceste substante chimice difera in ceea ce priveste marimea, proprietatile si originea, si pot fi de la izopreni, monoterpeni, la acizi si alcool.

Toti acesti compusi joaca un rol vital la ajutarea plantelor sa creasca, sa metabolizeze, sa comunice unele cu celelalte, sa se reproduca si sa se protejeze impotriva ierbivorelor sau insectelor.

Plantele emit cantitati diferite de „parfumuri”, in functie de conditiile de mediu.

Cercetatorii au concluzionat ca temperaturile mai mari vor obliga plantele sa produca mai multi compusi organici volatili, iar sezonul de creste se va prelungi. Plantele vor fi obligate de caldura si sa colonizeze altitudini mai mari.

Temperaturile nu sunt singurii factori care duc la plante mai parfumate, ci si schimbarile de sol. Junglele sunt inlocuite cu copaci plantati, precum palmierii sau arborii de cauciuc, care emit mai multi compusi organici volatili.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *