Deseuri pentru unii, ispite pentru altii
Colectarea deseurilor electrice si electrocasnice s-a facut cu succes la Timisoara, unde s-au adunat 18 tone de astfel de materiale recuperabile. O actiune oarecum neobisnuita pentru majoritatea locuitorilor din Timisoara a avut loc in municipiul de pe Bega. SC RETIM Ecologic Service SA, in colaborare cu Primaria municipiului Timisoara, a desfasurat o ampla actiune de colectare a deseurilor electrice, electronice si electrocasnice (DEEE) de la populatie.
In zonele de blocuri au fost amplasate 16 containere de 7 mc, in timp ce in zonele de case au fost adunate toate deseurile de acest tip depuse de cetateni la marginea carosabilului. Celor 16 locatii temporare se adauga inca patru ce pot fi folosite tot timpul. Actiunea a facut parte din campania nationala initiata de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile in orasele cu peste 20.000 de locuitori, campanie prin care se urmareste indeplinirea angajamentelor Romaniei asumate prin Tratatul de aderare la UE in ceea ce priveste colectarea DEEE-urilor. Nostalgicii regimului trecut isi vor aminti de „angajamentele pionieresti” in cadrul carora duceam la scoala sticlute si castane. Atata doar ca, atunci, nimeni nu era prea bucuros cu aceasta sarcina.
Cate trei kilograme de la fiecare
In cadrul angajamentului se prevede ca fiecare roman va trebui sa stranga in 2007 cate trei kg de DEEE. Cetatenii au raspuns destul de bine, cu aceasta ocazie fiind colectata o cantitate de aproximativ 18 tone de deseuri electrice, electronice si electrocasnice. Cantitatea colectata sambata se adauga celor 11,5 tone de astfel de deseuri colectate de la inceputul anului la cele patru puncte permanente ale SC RETIM Ecologic Service SA.
O alta deosebire este ca, pe vremurile cu colectarea castanelor si fierului vechi, nimeni nu era ispitit sa fure din plasa vecinului. Moda s-a schimbat si, iata, unii incearca, pe de o parte, sa scape de electrocasnicele vechi, iar altii vor sa isi imbogateasca parcul de „suvenire electronice” folosind sursa mai sus amintita. Economia de piata presupune „angajamentele pionieresti” noi, dar si impinge la solutii noi!
Sursa: Adevarul
Unii aduc, altii colecteaza!
Timisoara nu duce lipsa de „intreprinzatorii moderni” si astfel au aparut incidentele. La unul dintre punctele temporare de colectare, persoane neidentificate au venit cu o caruta si, in loc sa descarce, au incarcat tot ce au gasit acolo.
Cei de la RETIM, care nu aveau oameni care sa supravegheze actiunea pe toata durata ei si la toate punctele de colectare, nu si-au pierdut umorul. Livian Hotico, purtatorul lor de cuvant, ne-a spus ca cei cu caruta n-au luat chiar tot, au mai lasat si RETIM-ului cate ceva.
In rest, toata lumea e fericita: RETIM-ul, pentru modul foarte bun in care au reactionat timisorenii, cetatenii, pentru ca au putut sa se descotoroseasca de lucruri care ii incurcau de multa vreme si, probabil, chiar si carutasii incarcati cu televizoare si frigidere vechi, care nu au fost urmariti de politie.
Sursa: Adevarul