Targu-Jiu: Concurs de gratare pe Cheile Sohodolului

Asociatia „Mai Mult Verde”, alaturi de o firma producatoare de bere, a demarat proiectul „Gratar Curat 2010”. In cadrul proiectului au loc actiuni de responsabilizare si curatenie, dar si concursuri de gratare cu premii.concurs gratare

Participantii la concurs au preparat mititei cu mana stanga, iar cei care au fost mai rapizi au fost rasplatiti cui premii. „Masa pe care era asezata carnea de mici era asezata la o distanta de 30 de metri de gratar. Pentru ca am pus micii repede pe gratar am luat locul II. Mi s-a oferit bere si mici la discretie. O sa mai vin cu familia si week-endul viitor”, a declarat Cristian Piculeasa, de 28 de ani din Targu-Jiu. De campanie s-au bucurat si turistii din alte judete, care si-au facut aparitia in zona.

„Nici nu trebuie sa mai cumpar nimic. Nici carne de mici si nici bere. Cand am ajuns aici am fost intampinat de niste persoane care mi-au oferit cateva doze de bere gratuite, saci menajeri si m-au invitat la concurs. Am luat locul III. Vin destul de des cu familia, pe Cheile Sohodolului, pentru ca este o zona racoroasa, iar la noi este foarte cald”, a spus Irina Cornoiu, de 37 de ani, din Craiova. Premiul I, II si III consta in oferirea de mici, bere, geci, genti frigorifice, sorturi de bucatarie, capace si alte simboluri.

Saci menajeri pentru toti excursionistii

Campania nationala de ecologizare a locurilor de picnic a fost demarata si in judetul Gorj. Aceasta este derulata de catre Organizatia „Mai Mult Verde”, in colaborare cu reprezentantii unei firme producatoare de bere. Zeci de voluntari din cadrul asociatiei ecologice au informat pe cei care au iesit astazi, in zona Cheile Sohodolului, la picnic, despre importanta pastrarii curateniei in zonele naturale de petrecere a timpului liber. „Persoanele implicate ca voluntari in acest proiect au impartit saci menajeri tuturor celor prezenti pe Cheile Sohodolului si i-au indemnat sa adune gunoaiele si sa curete locul gratarului”, a declarat Miruna Ralea, manager de proiecte. In cadrul acestei campanii au fost organizate o serie de concursuri de indemanare a pregatirii micilor la gratar.

Concursurile vor continua pana la sfarsitul lunii august

Concursurile vor continua pana pe 30 august. In fiecare zi sunt organizate cate trei concursuri. Poate participa orice persoana care a implinit varsta de 18 ani. Actiunile de constientizare au loc simultan in alte zece judete din tara, printre care Dolj, Bacau, Braila si Bucuresti.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *