Dragi cititori, ieri seara, in timp ce ma plimbam ca tot provincialul prin Iulius Mall si mai apoi prin centrul Timisoarei m-a traznit o idee: ce-ar fi daca as organiza un targ de energii regenerabile? As deveni bogata!
Vi se pare ciudat? Nu radeti ca doar vorbesc serios. Parol! Parca imi imaginez: la piciorul stang al mesei din gradina va fi cutia cu energie solara, la cel drept din fata cea cu energie eoliana, iar un pic mai incolo cea mareo-motrica. Asadar nimic nu ma va mai putea opri din a deveni o Superwoman moderna a lumii contemporane! Insa ce pot face eu pentru a salva planeta? Sa ma gandesc… nimic altceva din ce nu ar face un cetatean responsabil european care nu poseda forta lui Superman, auzul lui superfin si privirea lui patrunzatoare (si la propriu si la figurat). Dar eu, oricat de mult mi-as dori sa fiu versiunea lui feminina, nu o sa am niciodata vreuna din calitatile sale fabuloase. Insa pot oricand vad pe cineva aruncand gunoi pe jos sa-l trag frumusel de maneca si sa-l intreb cu jovialitatea-mi caracteristica :,, Nu te supara, esti suficient de amabil incat sa ma ajuti sa culeg hartiile pe care le-ai aruncat in urma ta? Daca se uita ciudat la mine atunci afisez un sincer zambet si ii arat ce avem de facut. Asta in cazul cel mai fericit; in cel mai rau caz… mi se pomeneste intregul meu neam, mama si nici eu nu scap. Dar cum incercarea moarte n-are, ii multumesc politicos pentru timpul acordat si trec mai departe, desi mi-as dori oarecum sa-i educ pe cei care nu au cei 7 ani de acasa. Cat traieste omul invata, numai sa vrea sa invete. Slava Domnului, ca doar exista suficiente organizatii ecologice (printre care si noi desigur, gaina tot puiul ei si-l lauda) care stau oricui la dispozitie.
Aveti vreo intrebare, nelamurire, doriti sa ajutati sau poate sunteti doar in trecere? Atunci adaugati in lista voastra de Messenger id-ul ecosemnalro si poate, cine-stie, vom fi toti colegi. Aoleo, am uitat, eu am un targ de organizat si stau la taclale cu voi!! Pana data viitoare, ma plec in fata voastra si aveti grija ca pana la urma tot il intalnesc eu pe Superman.
Davida