Tarile francofone vor participa la reducerea cu 50% a gazelor poluante

19.10.2008 – Sefi de stat si de Guverne din cadrul Organizatiei Internationale a Francofoniei (O.I.F.) au hotarat sa coopereze pentru realizarea unor politici nationale care vor contribui la injumatatirea emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2050.
emisii de gaze
Tarile francofone s-au angajat sa „coopereze pentru ca toate statele membre O.I.F. sa poata pune la punct politici nationale in vederea realizarii, printre altele, a obiectivului comun de a reduce la jumatate, pana in 2050, emisiile de gaze cu efect de sera” indica declaratia finala a summitului.
Prin aceasta formulare tarile membre nu isi iau angajamentul de a reduce propriile emisii cu 50%, ci fiecare va dezvolta masuri pentru a contribui la obiectivul mondial de reducere la jumatate, in 2050, a emisiilor poluante, conform recomandarilor Grupului interguvernamental de experti privind evolutia climei (G.I.E.C.).
Prim-ministrul canadian, Stephen Harper, a anuntat cu ocazia summitului de la Quebec un sprijin de 100 milioane de dolari „tarilor in curs de dezvoltare vulnerabile” pentru lupta impotriva schimbarilor climatice.
Acest sprijin va fi destinat micilor state insulare din Africa, Caraibe si Pacific, a declarat Harper.
„Canada se angajeaza sa sustina tarile francofone in lupta impotriva schimbarilor climatice. Guvernul nostru a fost mereu convins ca trebuie sa se gaseasca o solutie completa la nivel planetar pentru combaterea schimbarilor climatice”, a precizat dl. Harper.
Organizatia Internationala a Francofoniei cuprinde 56 de membri permanenti si 14 asociati carora li s-a alaturat, in acest weekend, si Armenia care a hotarat sa faca front comun la urmatoarele doua conferinte asupra climatului care vor avea loc la Poznan (Polonia) in decembrie si la Copenhaga in 2009.
Aceste intalniri vor drept scop definirea unui viitor acord privind lupta impotriva schimbarilor climatice dupa expirarea ,in 2012, a primelor obiective de reducere a emisiilor poluante, fixate in cadrul protocolului de la Kyoto.
Prin acesta motiune Canada si Franta, care aveau fixate obiective diferite in ceea ce priveste lupta impotriva schimbarilor climatice, s-au angajat sa coopereze pana la urmatoarele doua conferinte si sa includa tarile nordice in lupta impotriva schimbarilor climatice.
Declaratia finala a summitului prevede un angajament al tarilor francofone pentru o participare sporita la „mecanismele de dezvoltare” stabilite in cadrul protocolului de la Kyoto.
Acest mecanism permite tarilor nordice sa participe la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de sera prin finantarea tarile sudice pentru realizarea proiectelor de lupta impotriva schimbarilor climatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *