Timisoara, fara groapa de gunoi

Incepand de anul viitor, depozitul de deseuri al orasului nu va mai putea functiona la Parta

Ministerul Mediului a interzis primariei din Timisoara sa amane cu sase luni inchiderea gropii de gunoi de la Parta-Sag.

Autoritatile timisorene cauta solutii alternative pentru depozitarea gunoaielor, dupa 31 decembrie 2008. Ministerul Mediului a interzis primariei sa amane cu sase luni inchiderea depozitului de deseuri menajere de la Parta-Sag.

„Ministerul ne-a transmis ca groapa de gunoi de la Parta trebuie inchisa la 31 decembrie 2008, altfel, dupa aceasta data, se intra in penalizari de 100.000 de euro pe zi pentru fiecare zi de functionare a gropii”, a spus viceprimarul Sorin Grindeanu.

Potrivit adresei Ministerului Mediului, continuarea activitatii pe acest depozit constituie o incalcare a angajamentelor asumate de Romania si poate conduce la declansarea procedurii de infrigement din partea Comisiei Europene.

Constructia haldei de la Ghizela, amanata

Administratia judetului Timis a hotarat, in 2007, ca locul de construire a noii halde de gunoi sa fie Ghizela, localitate situata la circa 60 de km de Timisoara.

De atunci nu au avut loc nici macar licitatiile pentru constructia acesteia. „Nu avem cum sa finalizam groapa de la Ghizela pana la 31 decembrie. Trebuie sa gasim formule de inchidere ori sa aruncam gunoiul in alta parte”, a spus vicepresedintele CJT, Adam Craciunescu.

Graficul arata ca, in august, consilierii vor aproba studiul de fezabilitate si masterplanul, urmand ca in luna noiembrie sa aiba loc licitatia si accesarea fondurilor.

Unde vor ajunge gunoaiele?

„O solutie ar putea fi transportarea gunoiului la Arad, unde exista un deponeu, dar in aceasta situatie costurile ar creste. CJ a tratat chestiunea in stilul clasic romanesc, -lasa ca merge si asa-„, a mai spus Grindeanu.
Retim, operatorul care transporta si depoziteaza gunoiul menajer la Parta, a identificat cateva solutii.

„Noi avem trei solutii tehnice pentru care avem nevoie de acord de mediu si de investitii. Este vorba despre impachetarea si depozitarea temporara, transportul acestor deseuri la un alt depozit ecologic sau depozitarea pe una dintre platformele care inca functioneaza in judetul Timis”, a spus directorul general al Retim, Florin Cepanariu.

Ministerul ne-a transmis ca groapa de gunoi de la Parta trebuie inchisa la 31 decembrie 2008, altfel, dupa aceasta data, se intra in penalizari
Sorin Grindeanu.
viceprimar

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *