Trei arii protejate din judetul Suceava, in vizorul Garzii de Mediu

In cursul saptamanii trecute, inspectori ai Garzii de Mediu Suceava au organizat o actiune de verificare a celor 11 situri de importanta comunitara, ce fac parte din Programul „Natura 2000” si sunt supuse controlului Uniunii Europene, transmite corespondentul AMOS News.

La final, au fost luate masuri pentru o mai buna administrare a acestor rezervatii naturale protejate. Pentru doua dintre ele, conducerea Garzii de Mediu va face demersuri catre Ministerul Mediului, pentru stabilirea administratorului direct. Este vorba de Bistrita Aurie, unde este protejata lostrita, si Tinovul de la Romanesti, care nu au o structura de administrare, nu sunt in custodia nimanui.

De asemenea, se va solicita ministerului o analiza mai atenta a sitului de la Zamostea, respectiv Padurea Zamostea-Lunca, in suprafata de 135 de hectare. Potrivit sefului Garzii de Mediu, Constantin Harasim, prin doua Hotarari de Guvern controversate-una de numire a acestei zone „arie protejata”, iar o a doua, de realizare a unei constructii hidrotehnice, respectiv Barajul Varfu Campului, de pe raul Siret-,in viitor, cand se va pune in functiune acumularea, exista toate sansele ca padurea Zamostea-Lunca sa fie inundata si sa dispara.

Sursa: Universul Padurii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *