Producatorii auto europeni trebuie sa reduca emisiile de dioxid de carbon ale autoturismelor noi, cu 18%, in urmatorii sase ani, potrivit unei intelegeri la care s-a ajuns luni in cadrul UE, in urma unui conflict intre organizatiile ecologiste si reprezentantii industriei auto, arata Reuters.
„Intelegerea este echitabila atat in privinta protectiei mediului, cat si pentru industria auto europeana, puternic afectata de criza actuala”, a declarat luni, pentru Reuters, parlamentarul britanic Martin Callanan.
Hotararea a fost criticata insa de reprezentantii organizatiilor de mediu. Emisiile de dioxid de carbon ale masinilor noi vor scadea la 130 grame pe kilometru. Masura trebuie sa fie aprobata de Parlamentul European si de cele 27 de state membre ale UE, inainte de a deveni lege, insa modificari ample nu sunt asteptate.
Desi executivul european a propus ca emisiile de dioxid de carbon sa fie eliminate total pana in 2012, Germania s-a opus demersului, pentru a proteja companiile auto autohtone, BMW si Mercedes.
Emisiile de noxe ar trebui sa scada cu 40%, la 95 grame pe kilometru, pana in 2020, ceea ce ar putea duce la o crestere a vanzarilor de masini alimentate electric si a modelelor hibrid.
Sursa: Gazeta de Sud