Un munte de gunoi s-a adunat in mijlocul orasului

De mai bine de o luna de zile in spatele salii de sport, fosta „Viitorul”, s-a strans o gramada imensa de moloz, rezultata din lucrarile ce se executa la sala, care nu a fost ridicata nici pana in ziua de astazi. Cei care se ocupa de lucrari, se pare ca au uitat sa-si care pamantul scos afara din sala. Asa ca odata cu trecerea zilelor si a saptamanilor, gramada a tot crescut prin aportul consistent al lugojenilor de la blocurile din apropiere, care au gasit un loc numai bun pentru a-si arunca gunoaiele, desi la numai doi pasi stau containerele Salprestului. Situatia a fost sesizata autoritatilor locale atat de cetateni, cat si de conducerea Salprest. „Constructorul trebuie sa ridice molozul de la sala. A mai fost o discutie acum o luna cu privire la situatia de acolo. Noi pana acum am facut doua sesizari primariei pentru rezolvarea situatiei avand in vedere ca au inceput si oamenii din zona sa arunce gunoaiele acolo”, a declarat Mircea Ghera, directorul Salprest. Serviciul tehnic din cadrul Primariei Lugoj a somat in scris firma constructoare sa-si ridice molozul. In caz contrar aceasta va fi amendata. Dar pana in prezent nimeni nu a tinut cont de somatie, muncitorii intrerupand lucrul de mai multe saptamani. „Am trimis o somatie firmei care se ocupa de lucrari in urma cu doua saptamani. Le mai dam un ragaz, iar daca nu o sa-l ia ii vom amenda”, ne-a informat Marius Pandele, seful Serviciului tehnic.

Sursa: Redesteptarea – Lugoj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *