Un veterinar din armata britanica, prezenta benefica pentru fermierii din Afganistan

Armata britanica a trimis un veterinar in Afganistan, pentru a trata animalele bolnave ale localnicilor, el participand si la initiative mai ample de construire a unor spitale si a unor drumuri, relateaza The Independent. veterinar in Afganistan

Capitanul Miles Malone a fost trimis in zona recent recuperata de la talibani, pentru a trata turmele fermierilor.

Prezenta britanicului a fost considerata atat de benefica pentru populatia locala, incat postul sau a devenit unul permanent. La sfarsitul stagiului sau in Afganistan, Malone va fi inlocuit de unul din colegii sai.

In cele sapte luni de cand se afla in zona, la Camp Bastion, Malone a tratat aproximativ 8.000 de animale si a deschis mai multe clinici veterinare pentru comunitatile locale.

Printre sarcinile sale s-a aflat si ingrijirea unui caine militar, antrenat pentru detectarea bombelor de teren.

Malone (28 de ani) din Suffolk, Marea Britanie, a spus ca animalele afganilor sunt pentru acestia echivalentul unor conturi in banca. Unele capre valoreaza 70 de dolari, in vreme ce un om traieste, in Afganistan, cu echivalentul unui dolar pe zi.

El a mai spus ca printre cele mai grele lucruri ale meseriei sale este educarea fermierilor privind bolile animalelor.

De exemplu, un fermier crede ca daca o capra nu mai da lapte, este „voia lui Allah”. De fapt, capra nu mai nascuse iezi de un an si jumatate, astfel ca nu mai avea cum sa produca lapte, din punct de vedere anatomic.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *