Viata amara cu sunet de clopotel

Sunt un cotidian gratuit in format tabloid, cu un tiraj de 100 de mii de exemplare.
ziare
V-ati intrebat unde ajung atatea si atatea copii ale mele? M-ati vazut agonizand pe strazi, in rigolele orasului, pe automatele de cafea de la metrou si pe banchetele lui albastre. De multe ori m-ati aruncat in cosurile de gunoi pe care le-ati umplut pana la refuz cu stirile mele care, ce-i drept, de multe ori nici nu meritau o soarta mai buna. Dar v-ati gandit vreodata cum sa-mi indulciti viata, intelegand-o pe a voastra?

Aveti cea mai mica idee despre cum sa incepeti ? Stiam ca asa o sa-mi raspundeti, mai ales ca imi vad zilnic clonele scotand nu sunete de clopotel, ci adevarate strigate disperate. Dar, sincer va spun, mai disperati sunt copacii, pentru ca din ei faceti hartia aceasta atat de pretioasa pentru voi. Ganditi in tone, deci o sa va explic in tone, desi va spun ca ar trebui sa incepeti sa ganditi in numar de copaci. Da, in copaci la hectar. Sau in paduri, pentru mine totuna, oricum nu mai mult decat suprafata Greciei in fiecare an. Paisprezece milioane de hectare de paduri, iata proportiile dezastrului. Dar inmultiti cu doi sau poate cu trei. Dar mai bine nu mai inmultiti cu nimic, desi stiu ca esta una din placerile voastre zilnice. Ganditi-va doar ca din acele paduri dispar o sumedenie de specii. Ireversibil. Sau va amagiti ca ati descoperit clonarea? Nu puteti clona totul. Vreti sa inviati dinozaurii, dar n-aveti grija de paduri!

Vorbeam de amicii mei care zac in baltile orasului vostru. Pentru ei nu mai e nici o sansa. Ei vor agoniza ani de zile pana se vor degrada acolo unde i-ati lasat.Voi mai aveti una. Salvati vreo 17 copaci daca ii duceti pe prietenii mei la un centru de colectare a ziarelor orfane. Pentru asta adoptati cate un ziar orfan pe zi timp de un an. Nu e greu, mai ales ca noi nu avem nevoie de ingrijire, noi vrem sa fim dusi la un centru de colectare, un fel de camin pentru noi. De acolo cineva cu suflet ne trimite sa ne castigam demnitatea de a da nastere la alte ziare ca si noi, chiar daca asta inseamna moartea noastra. Luati-ne acasa si, periodic, duceti-ne sa murim cu folos, nu in baltoace. Daca mai multi dintre noi ar fi ajutati sa ajunga la centru si apoi la fabrica de hartie, ar trai mai multi copaci. Sau macar lasati-ne in custile noastre, de unde ne-ati luat, pentru ca si altii sa ne citeasca apoi. Pentru a ma citi pe mine timp de un an, ganditi-va ca trebuie sa taiati 20 de copaci. Daca v-ati putea inchipui ca stirile acelea oribile ar fi scrijelite direct pe arbori, poate v-ati mai gandi o data inainte sa ma aruncati intr-un cos. De fapt voi chiar cititi de pe niste arbori. De pe doua-trei tone de lemn in fiecare an. Asta doar citindu-ma pe mine.

Sunt doar un cotidian gratuit, dar pot sa-mi amintesc de gestul unei militante ecologiste care si-a petrecut saptamani in sir in copacul pe care voia sa-l proteje de furia drujbelor, un sequoia secular. A vrut sa arate ca daca el murea, ar fi murit si ea. Dar voi puteti mult mai multe lucruri decat mine. Lupta ei mica inseamna mult la nivel simbolic, dar trebuie multiplicata. De fapt multiplicat trebuie modul de a gandi. Macar puteti sa incepeti sa sortati hartia de plastic si de metal atunci cand ne duceti la tomberon. Sa incepeti sa invatati ca nu ne face nici o placere sa zacem printre sticle si cutii de conserve. De a gandi pentru voi, chiar daca prin asta ne faceti si noua viata un pic mai frumoasa, ajutandu-ne sa va ajutam. Oricum clopotelul a sunat de mult desteptarea. Dar asta stiti deja.

Articolul precedent4 motive pentru a recicla
Articolul următorSport sangeros cu traditie

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente