Organizatia World Wildlife Fund (WWF) a denuntat recenta incheiere a lucrarilor de constructie la canalul Bistroe in Delta Dunarii, pe care o considera o amenintare importanta pentru mediul inconjurator.
WWF a salutat miercuri crearea recenta a 29 de noi zone protejate in Ucraina , avertizand ca proiectele de constructie risca sa le puna in pericol pe unele dintre ele, in special pe cele din Delta Dunarii.
Guvernul ucrainean a desemnat 29 de zone protejate in ultimele zece luni, ceea ce ridica la 38 numarul acestor regiuni naturale protejate din tara, a anuntat WWF, al carei sediu pentru zona Europei de Est se afla la Sofia.
„Odata cu aceste noi zone, suprafata regiunilor protejate din Ucraina acopera de acum 3,7 milioane de hectare, adica circa 5,5 la suta din teritoriu”, a adaugat WWF intr-un comunicat.
Organizatia neguvernamentala a avertizat insa ca exista „presiuni care ameninta chiar si zonele care beneficiau de o anumita forma de protectie, inclusiv proiecte de dezvoltare a infrastructurii prost pregatite”.
WWF a enumerat construirea unei statiuni de schi in Bukovel , in vestul Ucrainei, care ar trebui sa devina una dintre cele mai mari 20 din lume si despre care organizatia afirma ca reprezinta o amenintare pentru fauna si flora, dar si pentru parcurile naturale din Muntii Carpati.
Organizatia a denuntat totodata finalizarea construirii canalului Bistroe in Delta Dunarii pe care a catalogat-o drept o amenintare importanta pentru mediu.
Sursa: Realitatea