Zeolitul, „piatra care fierbe” la Cluj

Strainii folosesc tufurile vulcanice drept filtre pentru apele uzate, iar noi ignoram acest zacamant.

Zacamintele de tufuri vulcanice din zona Clujului au devenit recent „o resursa buna la toate”, daca ar fi sa-i citam pe cunoscatori.

Tufurile contin un tip de minerale, numite zeoliti, care functioneaza ca „site moleculare” in epurarea apelor uzate, sunt buni aditivi furajeri, fertilizeaza solurile, combat daunatorii si sunt tot mai preferati in fabricarea hartiei, pe care o fac mai groasa si cu mult luciu. Cu toate acestea, o firma autohtona de exploatare a zeolitilor isi exporta productia in Occident, pentru ca la noi nu o cumpara nimeni.

Gheorghe Petrut conduce una din firmele de exploatare a tufurilor vulcanice de la Cluj. A lucrat timp de 30 de ani la combinatul minier din zona si dupa ce s-a pensionat, in urma cu patru ani, si-a deschis propria firma de exploatare. La noi, pana de curand, tufurile erau folosite doar ca piatra de constructie, necunoscandu-li-se restul proprietatilor.

Auzind ca in Ungaria si in alte state din Vest aceste zacaminte erau utilizate ca filtre pentru apa si ca suport pentru pesticide, Gheorghe Petrut a intuit ca exploatarea lor ar putea deveni o afacere de succes. A luat probe din anumite zone din apropierea Clujului, le-a trimis unor laboratoare de analize din strainatate si rezultatele au indicat ca acolo existau zeoliti cu proprietati deosebite. A concesionat terenul pe o perioada de 50 de ani si a pornit exploatarea, ajungand sa exporte pana la 3.000 de tone in fiecare an pe pietele din Germania, Austria, Franta, Elvetia si Grecia.

„Am pornit timid, dar acum am ajuns sa nu putem face fata cererii. Occidentalii folosesc tot mai mult zeolitii ca filtre pentru apa din lacuri si piscine. Acum urmaresc sa accesez niste fonduri europene pentru a mari capacitatea exploatarii.

Am avut recent numai o singura cerere de 200 de tone pe luna timp de mai bine de un an si am fost nevoit sa o refuz pentru ca nu am inca resurse pentru a face fata unei astfel de comenzi”, spune Gheor-ghe Petrut. Pretul unei tone de tufuri care contin astfel de zeoliti ajunge pana la 120 de euro.

Apa, dedurizata pana la 85% cu zeoliti

Zeolitii si-au gasit cea mai larga aplicatie in purificarea apelor reziduale. La noi s-au facut asemenea experimente in ultimii ani, in cadrul carora s-au folosit tufuri vulcanice de la Mirsid ca coagulant al diferitelor tipuri de apa, pentru a contribui la eliminarea compusilor poluanti si microorganismelor. S-a comparat efectul coagulantului clasic, sulfatul de aluminiu, cu cel al unui complex coagulant anorganic pe baza de zeoliti la epurarea apelor de suprafata ale raului Bega.

De asemenea, tuful zeolitic a fost utilizat si ca faza filtranta la purificarea apei potabile, in experimente comparative fata de cele utilizand filtre pe baza de nisip cuartos. Rezultatele obtinute au fost incurajatoare – s-a constatat ca in cazul utilizarii zeolitilor s-a redus considerabil incarcatura organica a apelor de suprafata, iar duritatea apei potabile a scazut cu aproape 85%.

Zeolitii sunt folositi si la fertilizarea solului

Dan Petrut, geolog de profesie, incearca sa extinda afacerea tatalui sau
Zeolitii mai sunt folositi si la extragerea si prelucrarea metalelor din apele reziduale bogate in aceste elemente, precum si la indepartarea elementelor radioactive din apele reziduale, provenind de la uzinele nucleare. „Incercarile facute la nivel de laborator arata ca tufurile vulcanice zeolitice din Romania pot fi folosite si ca adsorbanti selectivi pentru purificarea aerului poluat din cauza proceselor industriale”, spune Horea Bedelean. Zeolitii au inceput sa fie folositi si in agricultura ca aditivi furajeri. „Avem clienti care cumpara zeoliti pentru imbunatatirea hranei animalelor.

Lor le procesam tuful vulcanic la o granulatie foarte fina. Multi spun ca adaosul de tuf in hrana, dar nu mai mult de 6%, o face mai nutritiva”, explica Gheor-ghe Petrut. De asemenea, zeolitul poate fi folosit ca adaos la soluri, pentru fertilizare si reconditionare, procedeul fiind folosit in Japonia de zeci de ani.

„In acest caz, substanta nutritiva este eliberata treptat, pe o perioada mai lunga de timp; spalarea si indepartarea substantei nutritive sunt intarziate, fapt ce conduce la marirea timpului de retinere a substantelor nutritive in sol. Nu mai putin eficient s-a dovedit si in combaterea daunatorilor”, zice prof. Bedelean. „Am avut si clienti care au folosit tuful la amenajarea adaposturilor pentru animale, si asta pentru ca au descoperit ca are si proprietatea de a indeparta mirosurile grele”, completeaza Gheorghe Petrut.

Lipsa de informatie lasa la noi zeolitii nefolositi

Si industria hartiei cauta tot mai mult sa foloseasca tuful vulcanic bogat in zeoliti drept materie prima. Hartia cu adaos de zeoliti este mai groasa, mai opaca, se taie mai usor si asigura o absorbtie mai mica de cerneala. Numai in Japonia, firma Zeiklite Chemical Company valorifica lunar aproape 4.000 de tone de tuf pentru fabricarea hartiei.

„Cred ca principalele impedimente din calea utilizarii zeolitilor pe scara mare la noi sunt faptul ca se stie relativ putin despre proprietatile lor si faptul ca nu exista mai multe firme dispuse sa exploateze”, explica Horia Bedelean. „La Zalau mai exista o exploatare de tufuri vulcanice si tine de fabrica de ciment de la Turda. Insa acolo tuful este folosit doar la fabricarea cimentului si nu se tine seama de restul proprietatilor lui”, mai spune Bedelean.

Zeolitii filtreaza apa si alte elemente chimice

Peste 70% din tufurile vulcanice sunt pline de zeoliti
Numele acestor minerale vine din greaca si s-ar traduce prin „piatra care fierbe”, facandu-se aluzie la proprietatea acestora, ca prin incalzire elimina apa, marindu-si volumul. „Zeolitii au in primul rand o mare capacitate de adsorbtie, respectiv de desorbtie. Zeolitii deshidratati pot adsorbi pe langa apa si alte elemente chimice sau molecule, care au raze ionice inferioare cavitatilor din structura lor. In acest fel, zeolitii indeplinesc functia de „site moleculare”, dimensiunea porilor fiind o caracteristica proprie fiecarui tip de zeolit. O alta categorie de proprietati ale zeolitilor sunt cele catalitice.

Ionii sau moleculele patrunse in cavitatile zeolitului putand suferi transformari, campul electrostatic din cavitati, alaturi de limitele dimensionale impuse moleculelor ce patrund in sistemul de spatii libere, determina o selectivitate de reactie diferita de cea a catalizatorilor obisnuiti”, explica Horea Bedelean, cadru universitar la Facultatea de Geologie a Universitatii Babes-Bolyai. „Datorita acestor proprietati, zeolitii au ajuns sa fie utilizati cu succes in domeniul controlului si dirijarii proceselor poluante”, adauga Horea Bedelean.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *