Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice (ZEIA) se sarbatoreste si in judetul nostru. Directia de Sanatate Publica (DSP) Gorj organizeaza diferite intalniri ce au drept scop informari privind consumul de antibiotice.
Ideea de a sarbatori o zi a informarii despre antibiotice este o initiativa europeana de sanatate publica si este marcata anual pe data de 18 noiembrie. Astfel, tara noastra si, implicit judetul Gorj, se alatura azi din nou eforturilor Centrului European pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (ECDC) de a readuce in atentia specialistilor, a factorilor implicati in producerea, prescrierea si distribuirea antibioticelor, dar si a publicului larg, problematica rezistentei la antibiotice.
Rezistenta la antibiotice, factor de analiza
Rezistenta la antibiotice este una dintre cele mai importante amenintari pentru siguranta pacientilor in spitalele din Europa. Bacteriile rezistente la antibiotice reprezinta o prezenta zilnica in multe spitale europene, unde afecteaza siguranta pacientului si cresc morbiditatea si mortalitatea, ca si durata medie de spitalizare. Conform reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Gorj, „in acest an, campania prilejuita de Ziua Europeana a Informarii despre Antibiotice (ZEIA) se deruleaza sub sloganul „Utilizarea inadecvata a antibioticelor este cauza rezistentei la antibiotice. Prescrieti-le cu prudenta pentru a le pastra eficacitatea!”. Campania se adreseaza in mod special personalului medical din spitale si anume: medicilor care prescriu medicamente, comisiilor medicamentului, managerilor si farmacistilor si altor categorii de personale pentru a reduce folosirea inutila a antibioticelor. In egala masura ne adresam si medicilor de familie pentru a sustine activitatile derulate in anul 2009.”
De asemenea, rezistenta la antibiotice este, un fenomen legat de modalitatea si magnitudinea utilizarii lor, iar utilizarea inadecvata a acestora este principala cauza a rezistentei la antibiotice. In acest sens, intr-o informare a DSP Gorj se precizeaza: „studii europene au aratat ca este foarte probabil ca un pacient spitalizat sa primeasca antibiotice si ca un procent de pana la 50% din toate antibioticele utilizate in spitale pot fi prescrise inadecvat. Utilizarea inadecvata a antibioticelor poate include diverse aspecte si a fost dovedit ca poate conduce la infectarea pacientilor sau fenomene de colonizare cu bacterii rezistente la antibiotice precum Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (MRSA), enterococi rezistenti la vancomicina (VRE) si bacili gram negativi cu rezistenta crescuta, in aceeasi masura fiind asociata cu o incidenta crescuta a infectiilor cu Clostridium dificile”.
Activitati desfasurate cu ocazia ZEIA
La nivelul Directiei de Sanatate Publica Gorj, cu ocazia Zilei Europene a Informarii despre Antibiotice (ZEIA) se vor desfasura urmatoarele activitati: intalniri pregatitoare ale personalului din reteaua de sanatate publica cu managerii de spitale/personal din conducerea spitalelor; intalniri cu reprezentantii organizatiilor de medicina de familie; publicarea pe websiteul institutiei de comunicate de presa si materiale de informare.
Si la nivelul cabinetelor de medicina de familie si cabinete scolare va fi marcata aceasta zi prin continuarea activitatilor derulate cu ocazia celebrarii Zilei Europene a Informarii despre Antibiotice si prin transmiterea de informatii relevante pacientilor, atat verbal, cat si prin brosura pentru pacient.