Cheltuirea banilor pentru mediu, în puterea autorităţilor locale
Cheltuirea banilor pentru mediu, in puterea autoritatilor locale
Cheltuirea banilor pentru mediu, in puterea autoritatilor locale
Cheltuirea banilor pentru mediu, in puterea autoritatilor locale

„Perioada urmatoare este cruciala pentru absorbtia fondurilor europene” a declarat ieri ministrul mediului, Laszlo Borbely, in comuna Moara, unde a vizitat santierul unui depozit ecologic. Potrivit lui Borbely, luni, la Bucuresti, ministerul de resort va semna mai multe proiecte de finantare pentru lucrari de aductiuni de apa si depozite de deseuri, in valoare de aproximativ jumatate de miliard de euro.

„Cu aceste cinci sute de milioane, noi avem peste trei miliarde de euro proiecte semnate. Problema este la licitatii, la pornirea lucrarilor, si aici nu-si poate permite Romania sa aiba o absorbtie a fondurilor de circa 2 la suta”, a spus ministrul mediului. El a adaugat ca aceste proiecte, desi sunt pornite de Ministerul Mediului, intra in responsabilitatea autoritatilor locale si ca toate licitatiile si derularea proiectului se fac de autoritatile publice locale. „Sta in puterea lor sa cheltuiasca acesti bani. Aceasta este problema cea mare pentru perioada urmatoare”, a spus Borbely. El a aratat ca este bine ca astfel de proiecte sa fie incepute de autoritatile locale din bani proprii, pentru ca, atunci cand se semneaza contractul, imediat se poate cere recuperarea banilor. Borbely a exemplificat cu proiectul depozitului ecologic care se construieste in comuna Moara, care a fost inceput din luna iunie cu fonduri proprii ale CJ Suceava, urmand ca in urmatoarele doua-trei luni sa fie asigurata finantarea europeana.

Prima celula a depozitului de deseuri din zona localitatii Moara este construita de firma austriaca Alpine Bau Gmbh Wals din Siezenheim, valoarea proiectului fiind evaluata, fara TVA, la 26,7 milioane de lei.

CJ Suceava a decis sa asigure fonduri pentru inceperea lucrarilor la primul depozit ecologic de deseuri din judet, care apoi sa fie recuperate din finantarea europeana a proiectului, in conditiile in care procedurile pentru obtinerea finantarii sunt de durata, iar localitatile din judetul Suceava nu vor mai avea unde depozita gunoaiele din cauza ca majoritatea gropilor de gunoi au fost inchise sau urmeaza sa fie inchise.

Potrivit Acordului de mediu, in judetul Suceava urmeaza sa fie construit un al doilea depozit ecologic de deseuri, pentru zona de munte, care va fi amplasat in zona comunei Pojorata.

Pe langa cele doua depozite ecologice, intregul proiect, in valoare de 50 de milioane de euro, prevede infiintarea a 5.000 de puncte de colectare a deseurilor si sapte statii de transfer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here