Cine are dreptul sa decida exploatarea resurselor din subsolul Romaniei?
Cine are dreptul sa decida exploatarea resurselor din subsolul Romaniei?

In Romania nu e ca in America si in Pungesti nu e ca in Texas. Cu toate acestea, istoria exploatarii resurselor subsolului are multe puncte comune, intre Romania si America, cu atat mai mult cu cat rezervele noastre de gaze neconventionale sunt aproape date (gajate) companiilor straine. In fata unei provocari care a venit peste noi ca un tavalug, guvernantii ar trebuie sa mai stie si ceva istorie, in asa fel incat sa poata lua deciziile corecte.

In cadrul unui simpozion restrans, organizat de Ambasada SUA la Bucuresti, profesorul universitar de relatii internationale Walter Russel Mead spunea ca un motiv pentru care romanii se opun exploatarii gazelor de sist tine de faptul ca proprietarii de terenuri nu detin si dreptul asupra subsolului, scrie Energy-center.ro.

Fara a dezbate subiectul gazelor de sist, ci dreptul asupra resurselor care se gasesc in subsolurile Romaniei si modul in care acestea pot sa fie exploatate, vom prezenta o scurta trecere in revista asupra evolutiei cadrului juridic a resurselor de petrol si gaze si consecintele acesteia asupra exploatarii resurselor din Romania, unde , ca in mai toate statele, combustibilul lichid si mai ales cel gazos nu s-au bucurat dintotdeauna de aceeasi atentie din partea cercurilor politice, economice sau financiare corespunzatoare.

„O cale de a rezolva problemele asociate extractiilor (in Romania) este reforma drepturilor minerale” Walter Russel Mead (13.10.2013)

In Evul Mediu, pacura, deopotriva cu cele mai multe dintre produsele subsolului (mai putin aurul si sarea) nu a facut obiectul unor dispozitii in materie de drept de proprietate, conditii de extragere etc. Numai de la inceputul secolului al XIX-lea dateaza primele reglementari scrise, relative la proprietatea miniera. Astfel, in 1817 Codul Callimachi (art. 382 si 509) stabilea in Moldova ca bunurile miniere apartineau statului,  in vreme ce Codul Caragea din Tara Romaneasca introducea la 1818 regimul primului ocupant. Ambele coduri s-au aplicat pana la 1832, cand au fost inlocuite cu Regulamentele Organice.

In materie de drept minier, Regulamentele au introdus – dupa modelul rusesc – un sistem unic de proprietate in ambele Principate: „subsolul apartinea proprietarului suprafetei”. Au persistat deosebiri numai in ceea ce privea regimul de exploatare a minelor in cele doua Principate astfel, atat in Tara Romaneasca cat si in Moldova, proprietarii puteau sa-si exploateze singuri minele dar, daca refuzau sa procedeze la exploatarea lor, „domnia” intervenea – dupa scurgerea unui termen de 18 luni, respectiv 5 ani – pentru a le concesiona unei terte persoane. Se intelege interesul domniei in exploatarea minelor, caci ea percepea, in Moldova, o taxa egala cu a zecea parte din castig (zeciuiala) de la exploatatori.

UItimele deosebiri existente intre Moldova si Tara Romaneasca in domeniul regimului minier au disparut dupa Unirea de la 1859. La 26 noiembrie 1864 Codul civil al lui Cuza a introdus un regim unic valabil pe tot cuprinsul statului roman. Articolul 489 din acest cod prevedea: „Proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui”, in privinta normelor de exploatare, articolul 491 stipula ca proprietarii subsolului urmau sa se supuna prescriptiilor (neprecizate) ale unei viitoare legi miniere (lege care nu s-a mai realizat). Constitutia din 1866 (art. 131) a relevat, de asemenea, necesitatea elaborarii unei legi a minelor in Romania.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, bogatiile miniere (inclusiv petrolul si gazele asociate) ajung sa se bucure de o mai mare atentie, dat fiind rolul lor, ce nu putea fi nicicum neglijat, in dezvoltarea economica a statului roman modern. De acum inainte, ele au format obiectul unor dispozitii speciale – legile miniere. Este semnificativ faptul ca in a doua jumatate a veacului trecut s-au depus in Parlamentul de la Bucuresti nu mai putin de sase proiecte de legi miniere: in 1863, 1870, 1873, 1881, 1886 si 1895. Dintre acestea numai un singur proiect de lege – cel intocmit de ministrul conservator P.P. Carp in 1895 – a apucat sa prinda viata.

Legea minelor din 1895 s-a adoptat in urma unei puternice infruntari a pozitiilor celor doua partide de guvernamant din Romania – conservator si liberal.

A fost introdus sistemul regalian de proprietate miniera pentru cele mai multe dintre bogatiile subsolului (aur, argint, fier, carbune s.a.). In cazul petrolului si al celorlalte sisturi bituminoase, superficiarul putea proceda cum socotea de cuviinta, fara niciun fel de constrangere din partea statului, in privinta valorificarii sau nevalorificarii zacamintelor, a conditiilor de concesionare etc. Superficiarul nu era obligat sa respecte decat acele dispozitii din legea minelor referitoare la: politia miniera, raporturile dintre muncitori si concesionari, plata unor taxe miniere catre stat.

„Cadrul juridic instaurat in anul 1895, privind exploatarea petrolului si gazelor, a permis intrarea masiva a capitalurilor straine in Romania.”  Gheorghe Buzatu

Regimul instaurat pentru petrol la 1895 a favorizat cel mai bine intrarea capitalurilor straine in Romania si, apoi, crearea unei industrii dominata aproape exclusiv de catre acestea. Dispunand in mod liber de perimetrele petrolifere, proprietarii lor – cei mai multi tarani, cu parcele intre 5.000 -10.000 mp – au acceptat cu usurinta ofertele de concesionare ale unor persoane care, in cele mai multe cazuri, nu erau nici macar exploatatorii directi, ci simpli intermediari sau traficanti. Se cunosc numeroase cazuri in care perimetre extrem de bogate din judetele Prahova si Dambovita au fost concesionate initial pentru sume derizorii, pentru ca a doua zi sa fi fost reconcedate unor societati in schimbul unor avansuri considerabile.

Dupa legea din 1895 a urmat o adevarata cursa pentru acapararea perimetrelor petrolifere particulare din Romania, iar capitalistii straini au ajuns sa controleze industria titeiului din tara noastra. Exploatarea terenurilor petrolifere a fost cu totul nerationala si neeconomica. Micile parcele acaparate nu permiteau comasarea terenurilor aflate in exploatare, dar in schimb incurajau concurenta acerba intre concesionari pentru a incepe cat mai grabnic lucrarile. In acest fel, fiecare concesionar nadajduia sa ,,fure” titeiul din subsolul vecinului.

In afara de acestea, capitalistii straini au folosit metode care le permiteau extragerea unor cantitati cat mai mari, cu minimum de cheltuieli. De aceea ei au neglijat mult timp, pana dupa Primul Razboi Mondial, efectuarea unor exploatari rationale, cu sonde dispuse la anumite distante si controlul permanent al presiunii gazelor in interior. Metoda cea mai utilizata a fost mult timp cea a “sondelor eruptive“. Prin asemenea metode numai o parte neinsemnata din zacamintele de titei era adusa la suprafata, restul fiind pierdut probabil pentru totdeauna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here