Ce e bine si ce este rau in consumul de seminte
Ce e bine si ce este rau in consumul de seminte

Fie pe stadion, acasa sau in parc, romanul este un mare consumator de seminte. Criza economica pe care o traversam nu a afectat consumul de astfel de produse, dimpotriva, l-a stimulat.

Potrivit unui studiu de ultima ora, romanii consuma anual 13.000 de tone de seminte, aflandu-ne pe locul secund in lume, dupa Spania.
La un pret de referinta de 2,5 lei pentru o punga, pretul mediu in magazin, atunci valoarea consumului de astfel de produse se ridica la peste 50 de milioane de euro.

Mai ales iarna, cand stai mai mult in casa, la cadura, fiind tentat sa mananci mai mult si mai gras, mai ales ca nici fructele, numai bune de rontait in aceste momente, nu mai sunt la discretie, e un moment bun sa te dedai uneia dintre placerile copilariei: spartul semintelor. Fie acestea de floarea-soarelui sau de bostan.

In ciuda faptului ca sunt atat de ocarate de unii, aceste seminte sunt foarte sanatoase, fiind ideale ca gustare. Desi bogate in calorii, mai ales daca nu stii sa te opresti, semintele de floarea-soarelui gonesc foamea, venind insa cu o multitudine de nutrienti necesari organismului.
Ce bine fac semintele

Astfel, conform Suite101.com, 50 de grame de seminte va furniza o cantitate relativ mare de Vitamina E, fitosteroli, magneziu si seleniu, toate acestea prevenind o serie de boli.

Vitamina E, antioxidant solubil in grasimi, amelioreaza simptomele astmului si artritei, micsoreaza riscul de cancer de colon, scade frecventa si intensitatea bufeurilor (in cazul femeilor ajunse la menopauza). In plus, reduce riscul de atac de cord si boli de inima, aceasta vitamina prevenind depunerile de pe artere si obstructionarea acestora.

Firosterolii, clasificati ca grasimi benefice, coboara, de asemenea, nivelul colesterolului, intarind si sistemul imunitar. De asemena, unele cercetari au dezvaluit ca scade riscul instalarii mai multor tipuri de cancer.

Magneziul continut scade riscul atacului de cord si accidentului vascular cerebral, ameliorand, de asemenea, simptomele astmului. Scade presiunea arteriala, previne migrenele, previne spasmele musculare.

Referitor la seleniu, acesta previne formarea celulelor canceroase, pastrand sanatatea la nivel celular.

“Semintele de floarea-soarelui sunt snack-urile sarate cele mai apreciate de catre romani, fiind un snack cu o traditie indelungata in Romania. Acestea sunt consumate frecvent, de mai multe ori pe saptamana si sunt populare in randul consumatorilor de toate varstele si nivelele de educatie”, a declarat Cristian Rey, general manager, Intersnack Romania.

Ce rau fac semintele

Consumul semintelor ”de floare” sau de ”bostan” are si cateva parti neplacute. Din cauza sarii de proasta calitate, dar si a prafului in care sunt produse, semintele provoaca multora dintre consumatori mici cosuri in nas (bubite dureroase si infectioase) sau alte leziuni nazale. De asemenea, pentru ca nu sunt produse intr-un mediu deloc igienic, semintele cauzeaza afte sau alte diferite leziuni ulceroase in cavitatea bucala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here