Dupa FanFest 2013, Rosia Montana primeste 6000 de mii de noi cetateni

0
25
Dupa FanFest 2013, Rosia Montana primeste 6000 de mii de noi cetateni
Dupa FanFest 2013, Rosia Montana primeste 6000 de mii de noi cetateni

FanFest, cel mai mare important festival activist din Romania, s-a incheiat dupa patru zile pline de evenimente speciale, concerte, spectacole de teatru, ateliere, proiectii de film si expozitii care au atras mii de participanti. Inceput ca un festival de protest in 2004, FanFest a devenit un spatiul cultural aparte, in sprijinul justitiei de mediu si sociale si pentru dezvoltarea sustenabila a Rosiei Montana – devenita emblema miscarilor sociale si de mediu din Romania ultimului deceniu. Experientele valoroase ale activistilor din toata lumea, impartasite in cadrul atelierelor, momentele de teatru civic si concertele de muzica cu mesaj activist s-au imbinat perfect cu eforturile de salvare a caselor de patrimoniu prin programul “Adopta o casa”, cu atelierele demonstrative pentru revigorarea mestesugurilor traditionalesi cu promovarea peisajului cultural unic al Rosiei Montane prin intermediul tururilor ghidate.

“Exista un loc in Romania in care toate cauzele lumii, de la cele de mediu pana la cele legate de drepturile omului, se intalnesc in lupta de a nu lasa sa fie distruse locuri si oameni. Propria cauza nu mai poate fii sustinuta decat daca le integrezi si pe toate celelalte. Multumesc FanFest Rosia Montana, pentru ca treziti constiinta noastra de a deveni responsabili nu numai pentru viata noastra, dar si pentru vietile celorlalti,” ne-a marturisit Mihaela Dragan, unul dintre invitatii festivalului.

“Mi-a placut FanFest pentru ca este un festival complet, cu cele mai diverse activitati culturale si artistice, dar totodata reprezinta o lupta pentru o cauza dreapta. Cele cateva zile petrecute aici m-au convins ca Rosia Montana trebuie sa ramana asa cum este, ca este necesara valorificarea patromoniului, iar asa cum multe alte zone din tara s-au dezvoltat durabil si sanatos, si Rosia Montana trebuie sa urmeze exemplul. Acum imi este foarte clar ca proiectul cu cianuri reprezinta un drum infundat ce ar trebui cat mai curand abandonat”, ne-a impartasit unul dintre participanti.
A VIII-a editie a FanFest s-a incheiat cu un mars de protest impotriva preconizatului proiect minier si in special a intentiei Guvernului Ponta de a propune o lege speciala pentru a facilita avizarea unui proiect distructiv care se suprapune peste proprietatile private ale oamenilor din Rosia Montana si peste zone care fac parte din patrimoniul national. Participantii veniti din tara si strainatate au transmis mesaje de solidaritate, asigurandu-i pe localnici ca nu sunt singuri in lupta pentru salvarea Rosiei Montane. “Vom veni cu totii la Rosia Montana daca va fi cazul, vom veni cu copiii nostri si ii vom pune pe cuva escavatorului pentru a opri acest proiect”, a declarat Willy Schuster, un fermier activist din Mosna, judetul Sibiu. Protestatarii si-au anuntat intentia de a stabili o intrevedere cu parlamentarul ce ii reprezinta pentru a-l informa despre realitatile Rosiei Montane si despre pericolul reprezentat de avizarea printr-o lege speciala a proiectului minier.
“Multumesc tuturor celor ce au venit la FanFest, este o onoare pentru noi sa vedem ca nu suntem singuri in lupta noastra pentru libertate si drepturile noastre fundamentale. Rosia Montana este acum acasa atat pentru noi cat si pentru toti cei ce lupta pentru salvarea ei. Rosia Montana are acum 6000 de noi cetateni care nu vor ezita sa o apere de interesele corporatiste si de un guvern corupt“, a declarat Eugen David, presedintele Asociatiei Alburnus Maior.
Teatru Civic este un proiect cultural finatat de Administratia Nationala a Fondului Cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here